Pagini de Istorie

Subiect: Cinstirea Sfintei Cruci Dum 7 Mar 2010 - 18:54

Cinstirea Sfintei Cruci

Cinstirea Sfintei Cruci
Arhimandritul Teofil Părăian, a vorbit deseori credincioşilor despre Cinstirea Sfintei Cruci : * Crucea Domnului Hristos cuprinde nu numai jertfa Mântuitorului şi nu numai iubirea Mântuitorului faţă de lumea aceasta, nu numai iubirea lui Dumnezeu Tatăl. Crucea deci nu este numai altar de jertfă, ci este şi sensul biruinţei, pentru că după Cruce urmează Învierea. *
* ( ... ) Fără Cruce nu ar fi existat moartea şi fără moarte nu ar fi existat Învierea. Aşa că noi dăm slavă lui Dumnezeu că există Crucea. Numai să nu uităm că avem şi noi o cruce de purtat, crucea suferinţei, crucea ostenelilor pentru intrarea în viaţa duhovnicească. Să ne purtăm şi noi crucea cum şi-a purtat-o Domnul Hristos şi să contribuim şi la purtarea crucii altora... *
( Calea spre bunătate - arhimandrit Teofil Părăian, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, pag.301 )

Însemnătatea Crucii
Sf. Ioan Gura de Aur a scos in evidenta in teologia sa insemnatatea crucii, atat pentru mantuire prin Jertfa lui Hristos, cat si pentru urmarea lui Hristos in incercarile vietii Bisericii de atunci si din totdeauna. In sensul teologiei sale, Sf. Maxim Marturisitorul avea sa spuna urmatoarele despre insemnatatea cosmica a crucii: "Taina intruparii Cuvantului cuprinde in sine intelesul tuturor ghiciturilor si tipurilor din Scriptura, precum si stiinta tuturor fapturilor vazute si cugetate. Caci cel ce a cunoscut taina crucii si a mormantului a inteles ratiunile celor mai inainte spuse; iar cel ce a cunoscut intelesul tainic al invierii, a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a intemeiat toate de mai inainte".

In teologia Sf. Ioan "ratiunea" crucii consta in raportarea ei la Lumina lui Hristos: nu poate exista "cruce" daca nu exista mai intai Lumina lui Hristos, deoarece numai prin trairea si marturisirea Luminii se arata opozitia "intunericului" in sensul profetiei stravechi impotriva "sarpelui", ca urmare a pacatului stramosesc: "Acela iti va zdrobi capul, iar tu ii vei intepa calcaiul" (Fac. 3, 15). Nu poate exista "Lumina" fara cruce si, in acest sens, insemnatatea crucii este hotaratoare pentru mantuire. Rolul ei este acela de acoperitoare a Luminii, asa cum va arata Mantuitorul realitatea Luminii line a Taborului in legatura organica cu chemarea precedenta la luarea crucii.
Sensul Sfintei Cruci in teologia Sfantului Ioan Gura de Aur
Prin Cruce s-a lucrat mântuirea neamului omenesc

Părintele Ilie Cleopa:

* Mânca-v-ar Raiul !

* ... ( ... ) Dar ce este crucea lui Hristos? Dacă o vor lua aşa simplu, sunt două lemne puse de-a curmeziş. Iar dacă vom căuta taina cea mare care este în ea şi taina mântuirii neamului omenesc care s-a ţesut în ea, vom vedea altceva. Crucea lui Hristos este mai întâi Altar. Pentru ce? Pentru că pe dânsa S-a jertfit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, Care cu preascumpul şi preasfântul Său Sânge o a sfinţit pe ea şi pe noi ne-a răscumpărat. Iată ce spune Apostolul Pavel în epistola sa cea către evrei: „El (Hristos) a intrat o singură dată în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, cu atât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu” (Evrei 9, 12-14).

Ce mai este Crucea? Crucea este arma cu care Mântuitorul lumii, Dumnezeu, a biruit pe diavolul. Şi zic duşmanii Crucii că noi trebuie să cinstim numai pe Hristos, dar nu şi crucea, că – zic ei – crucea e o măciucă cu care a omorât pe Hristos. Blestemată este părerea aceasta. Scriptura ne arată că David a tăiat capul lui Goliat. Dar cu ce? Cu o sabie, şi sabia aceasta o socotea poporul sfântă, şi era ţinută în Sfânta Sfintelor, în cortul cel sfânt, învelită într-un veşmânt, lângă efod, pentru că cu dânsa biruise David pe Goliat (I Regi 21, 8-9). Aşa şi această biruitoare armă a lui Hristos, cu care s-a biruit satana şi puterile întunericului, trebuie păstrată în loc de cinste, cu toată sfinţenia. Pentru ce? Pentru că a fost arma cea puternică a lui Hristos, cu care a biruit pe Goliat cel nevăzut, pe satana (I Corinteni 1, 18).

Ce mai este Crucea lui Hristos? Crucea lui Hristos este pecetea Dumnezeului Celui Viu. Unde aflăm noi aceasta? Căutaţi în Scriptura veche şi vedeţi acolo pe Proorocul Iezechiel, ce spune că a venit mânia Domnului peste Ierusalim pentru fărădelegile şi răutăţile poporului. Şi Iezechiel a văzut o vedenie şi un înger al Domnului care striga cu glas mare: Alergaţi pe uliţele Ierusalimului şi însemnaţi pe frunte pe robii Dumnezeului Cel Viu cu litera Tau, adică T – care are forma crucii – şi când va veni sabia Domnului, va cruţa Dumnezeu pe toţi cei însemnaţi pe frunţile lor. Şi a fost că a venit sabia Domnului de la tânăr până la bătrân şi numai cei însemnaţi pe fruntea lor de îngerul Domnului erau scutiţi de primejdie şi de moartea sabiei (Iezechiel 9, 4-6). Dar aceasta e în legea veche.

Avem însă alte mărturii mai puternice în legea nouă. Dumnezeiescul Ioan Evanghelistul, după ce arată descoperirile cele mari despre sfârşitul lumii, despre taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, spune: „Am văzut, apoi, alt înger care se ridica de la Răsăritul Soarelui şi avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea, zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunte, pe robii Dumnezeului nostru” (Apocalipsa 7, 2-3).
Dar ce mai este Crucea lui Hristos? Am văzut că este Altar, că este armă şi pecete a Dumnezeului Celui Viu. Ce mai este Crucea lui Hristos? Este pricinuitoarea înălţării şi preaînălţării lui Iisus Hristos. Crucea este motivul şi pricina şi mijlocul prin care S-a înălţat Domnul nostru Iisus Hristos mai presus de tot numele. În epistola sa cea către filipeni, Apostolul spune că, prin dragostea cea către noi, Fiul lui Dumnezeu „S-a omorât pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte – şi încă moarte de cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt” (Filipeni 2, 8-10).

Vedeţi, fraţilor, câtă cinste Îi aduce lui Hristos Crucea? L-a preaînălţat Dumnezeu-Părintele pe Dumnezeu-Cuvântul, pentru că a răbdat moarte, ba încă moarte de ocară şi moarte de cruce, şi L-a suit pe El mai presus de toată stăpânia şi începătoria şi domnia.
Ce mai este Crucea lui Hristos? Crucea lui Hristos este steagul şi, dacă vreţi, emblema. Este stema şi steagul lui Hristos, care va străluci mai înainte de sfârşitul lumii nu numai pe pământ, ci şi pe norii cerului – cum spune Evanghelistul: „Şi atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30). Deci, iată cât de mare lucru şi cât de mare taină s-a lucrat prin Cruce: s-a lucrat mântuirea neamului omenesc. Că a zis Isaia Proorocul: „Înălţaţi un steag pentru neamuri” (Isaia 62, 10). Vedeţi steagul dinaintea lui Iisus Hristos: Sfânta Cruce care înalţă toate popoarele spre Cel ce suferă, spre Cel ce rămâne în veac în cer şi pe pământ (Matei 24, 30). ( ... ) *
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Semnul Crucii
* ( ... ) ... Nu se cuvine să fim cuprinşi de ruşine în clipa în care trecem prin faţa unei biserici sau a unei troiţe şi ne facem semnul Sfintei Cruci. Dimpotrivă, refuzând să ne facem semnul Crucii Îl tăgăduim pe Hristos, Care S-a jertfit pentru noi, dovedindu-ne, în acelaşi timp, şovăielnici în credinţa noastră în Sfânta Treime.
Hristos este nedespărţit de Cruce. Tocmai de aceea s-a dezvoltat o veritabilă “teologie a Crucii”. Nu putem vorbi despre Cruce fără a face referire la persoana Mântuitorului, întrucât opera Sa mesianică şi iubirea Sa supremă sunt încununate în momentul răstignirii şi apoi al învierii, când El restabileşte pacea între om şi Dumnezeu. *
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Pr. dr. ortodox Cristian Boloş

Să nu încetăm, dară, să cinstim Crucea, Sfânta Cruce! Doamne Ajută ![b]

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Admin Numarul mesajelor: 418 Puncte: 1952 Data de inscriere: 14/02/2009

Istoricul Localitatii Resita

Istoricul, localitatii Resita este atestata inca in secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka si Rechycha. Cercetarile arheologice au descoperit in acest spatiu urme de locuire din perioada neolitica, dacica si romana. Este mentionata in 1673 cu numele Reszinitza, ai carei locuitori plateau impozite catre pasalacul Timisoarei, iar in anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzand de Districtul Bocsei impreuna cu alte localitati din Valea Barzavei.

Conscriptia din 1717 o mentioneaza cu numele Retziza, avand 62 gospodarii impuse de catre stapanirea austriaca nou instaurata aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de intemeiere a celui mai vechi si important centru metalurgic de pe continentul european. Odata cu nasterea uzinelor, se pun bazele Resitei industriale. Initial au exista doua sate apropiate - Resita Romana (Reschiza Kamerala sau Olah Resitza) si Resita Montana (Eisenwerk Reschitza, Nemet Reschitza sau Resiczbanya). Uzinele au fost amplasate in Resita Montana , locuita la inceput de carbunari romani.

Mai tarziu, in 1776, au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia si Austria de Sus, iar intre 1782 – 1787 cu familii germane din regiunea Rinului. Intre anii 1910 – 1925 , Resita a avut statutul unei comune rurale, iar din 1925 a fost declarata oras, consecinta a recunoasterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice si constructoare de masini din Romania moderna. Din 1968, prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativa a teritoriului i s-a oferit rangul de municipiu Resita, resedinta a judetului Caras-Severin.

Orasul este considerat de locuitori ca fiind impartit in doua mari parti, Resita de sus sau orasul vechi, respectiv Govandari zona construita dupa 1965. Orasul vechi este format din mai multe cartiere: Muncitoresc, Valea Domanului, Lunca Pomostului, Moroasa I si II, Driglovatul Nou si Driglovatul Vechi, Stavila, Minda, Basovat si Lend; in timp ce in partea noua a orasului, Govandari (denumirea oficiala este Lunca Barzavei) exista patru Microraioane. La acestea se mai adauga localitatile componente, considerate si ele cartiere: Calnic, Terova, Secu si Cuptoare, iar Moniom este sat apartinator Municipiului Resita. Localitatile care apartin municipiului Resita sunt mentionate in izvoare dupa cum urmeaza : Terova - 1433 (Cherova), 1597 (duc Czerova), 1717 (Zerob), 1716-1723 (Zarnova), 1779 (Zerchova); Doman - 1370 ; Cirnic - 1597 (Kalnic); Moniom - 1587 (Manihom); · Secu - Cuptoare - 1673, 1690 - 1700 (Kuptora), 1851 (Kuptore).

Sub aspect urbanistic Resita a cunoscut de asemenea, importante realizari: cartiere intregi de locuinte in lunca Pomostului, pe Moroasa si lunca Barzavei. La Resita functioneaza un teatru, numit George Augustin Petculescu in Casa de Cultura a Sindicatelor (in cladirea acesteia se afla trei cluburi-discoteci: Groapa, Schela si Hot); un cinematograf Dacia, situat in orasul nou, cinematograful Cultural fiind desfiintat , cladirea a fost trecuta din patrimoniul Consiliului Local in patrimoiniu privat, ea fiind retrocedata proprietarilor. Ă�n trecut a existat si un al treilea cinematograf Casa Muncitoreasca, cladire in care a functionat clubul muncitoresc inainte de perioada comunista, dar dupa 1989 autoritatile au inchiriat o parte a cladiri (holul de acces) unei societati comerciale care a organizat discoteca, din cauze necunoscute in anul 2003 cladirea a ars, in prezent ea fiind in curs de demolare.[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

_________________

Subiect: Pe “urmele” Sibillei… Lun 28 Dec 2009 - 2:27

Pe “urmele” Sibillei…
Cel mai mare intelept al mileniului, Dalai Lama, spune asa de simplu si de frumos…”o data pe an, pleaca undeva unde nu ai fost niciodata”… Cata profunzime si intelepciune…pornind de la “indemnul” de mai sus, manata de dorinta de a cunoaste, de a deslusii, de a simti, ascultand spusele unui drag prieten de suflet care zicea ” nu ne suntem noua insune suficienti, acceptand ca exista un conflict intre Sibilla si Niko, deci insuficienta, cu o pofta nebuna de dor, de dor de zbor, ei bine..am decis, anul acesta voi merge in locul care ma cheama, in Muntii Bucegi.
Dacii, nu au avut alta patrie decat Dacia lor Nemuritoare, care s-a divizat mai apoi in Dacia Libera si Dacia Felix. Ei, s-au incapatanat sa ramana “agatati de muntii lor”, in singurul loc care le-a fost matca, cuib de dor, izvor al cunoasterii, lapte matern si caldura a sufletelor libere. Despre credinta dacilor, se vorbeste mult si cu documentatie , izvoare istorice, arheologice, etc, despre unele aspecte, cum ar fii credinta in zei, mai precis, cel care e zeul dacilor liberi de pretutindeni, ZAMOLXIS, pomenit de parintele istoriei, Herodot, intr-o aura spectaculosa..despre alte lucruri, se spun si se aduc prea putine dovezi, ori insuficiente, ori inexistente..cum ar fii credinta dacilor in SIBILLE… Se pomeneste de mitul nemuririi, al credintei ca moartea nu e un sfarsit, ci, dimpotriva, un nou inceput, o noua cale, aceea a renasterii, moartea fiind doar o “trecere”.
Sibillele erau considerate nimfe care zburau intre pamant si cer pentru a transmite muritorilor vointa divina, mesajele divinitatii. Dupa moarte, sibillele continua sa existe prin ele insele in virtutea misiunii lor, aceea de a “patrunde viitorul” prin comunicare in afara existentei lor materiale cu zeii lor. Sibillele erau supranumite si Marile Preotese ale zeilor pe care-i slujeau, departe de lume, in pustiu si singuratate, ridicand altare zeilor pe care-i preamareau si profetind viitorul intr-un mod deosebit. Au existat mai multe sibille, numarul lor a variat de la patru la zece, au fost si sunt pomenite in documente istorice, din nefericire, vag, voalat, fara prea multe detalii sau informatii, in biserici, lacase de cult si credinta, in legendele brodate de batrani la gura sobei… Se cunosc de ex, batrana Sibilla din Cumae, care ar fii profetit magilor Nasterea Pruncului Sfant, sau, Sibilla Delphica, ori mama mitica a celei dintai sibille care a fost Haydole. Sibillele sunt descrise ca fiind femei insingurate, care erau inzestrate cu haruri deosebite, pline de intelepciune, “marile intelepte”, aveau darul premonitiilor. Isi murmurau profetiile intr-o singuratate plina de mister, departe pe crestele muntilor, in vai si hauri, in pesteri si pe stanci abrupte, in codrii , departe de ochii lumii. Aveau privirea mereu trista, vesminte simple, parul de culoarea stejarilor si fagilor toamna, umblau despletite, se transfigurau la fata cand profeteau, vocea si vorba aspra, au fost numite si “preotese pagane” pentru ca traiau intr-o desavarsita comuniune cu natura, cu singuratatile si pustietatile locurilor carora le apartineau, sau, mai simplu, au fost numite “fecioarele intelepte”. Nu se stia niciodata cand aparea o sibilla pentru a profetii, a transmite vointa divina, pentru a prevestii un eveniment deseori tragic, dar, nu numai, ele apareau si dispareau brusc.. Erau temute si deopotriva venerate si respectate tocmai pentru veridicitatea si probele aduse de timp, dovada a vorbelor lor transmise in versuri, scrise pe frunze de stejari si suflate in bataia vantului. Era o munca de Sisif mai apoi, pentru scribii care adunau frunzele astfel inscriptionate si imprastiate de suflul sibilin, toate aceste informatii erau intitulate Oracole Sibiline. Sentintele si profetiile sibillelor, erau consemnate in Cartile Sibiline si pastrate la loc de cinste la curtile regale si in mare taina, pazite de mari armate de paznici. In prezent exista extrem de putine insemnari sibiline, despre locul unde s-ar afla ele vorbindu-se fie in mare secret fie total aiurea…motive destule de invocat… Sibillele, femei triste, cu temperament salbatic si violent, predestinate singuratatii…
Marea Preoteasa a zeului dacilor liberi de pretutindeni, Zamolxis, este Sibilla Dacica sau Sibilla Erithreea. Se cunoaste doar ca slujea lui Zamolxis si ca profetea intr-o grota din care tasnea un izvor… Nu exista dovezi, doar legende tesute cu credinta in acel mit al nemuririi. Muntii Bucegi, considerati a fii muntii sacrii ai acestor locuri, cu Kognaionul care poarta pe crestet Axa Cerului sau Crucea Cerului, unde a salasuit Zamolxis, in pesterile in care s-a retras trei ani, pentru a se arata in al patrulea dacilor care l-au jelit si cinstit, sunt leaganul Sibillei Dacica, Erithreea, daca e sa dam crezare legendelor inca transmise pe cale orala in spatiul mioritic. Sa fie vorba de pestera Ialomicioara, de pestera Polovragi, de alta pestera…cine stie…se cunoaste doar ca locurile acestea sunt incarcate de mister si vraja, de o enrgie nemaiintalnita in alte locuri pe Terra, ca sunt tot mai multi pasii insetati si pofticiosi de cunoastere, ca sunt tot mai multe vocile care sustin teze conform carora scanarile prin satelit efectuate in mare secret de catre americani ar fii descoperiri care ar fii adus la lumina realitati nebanuite care ar schimba complet destinul omenirii…o “mare expeditie” in vara anului 2003, in muntii sacrii, Bucegi si, adevaruri zguduitoare cu acces interzis pentru publicul mai mult sau mai putin cunoscator, pentru lumea intreaga… se discuta in cercuri restranse si la cele mai inalte niveluri, de imixtiunea ordinelor oculte alea Iluminatilor… un secret tainuit si securizat, de neatins, deocamdata…
Oare de ce continua sa se perpetueze mitul nemuririi, credinta in renastere, de ce constiinta si sufletul neamului romanesc pastreaza impresii coplesitoare si seninul sperantei in existenta pamantului Sfant pe aceste meleaguri si nu in alta parte, de ce se simte chemarea, atractia spre Bucegii Sacrii, unde a salasuit Zamolxis si a profetit din pestera Sibilla Dacica, Sibilla Erithreea…de ce odata ce ai fii fost drumet si trecand calauzit de un dor de nedescris, caci nu-s suficiente cuvinte sa-l incapa, de ce te intorci de acolo altul, schimbat, mai “altfel”…un loc incarcat de energie pozitiva… de parca, dupa ce ai fii stat la sfat cu Sfinxul, de a fii batut la pas cararile ce duc spre pesterile pline de mister, de a te fii improspatat cu aerul sacru, plin de spiritualitate, de energie binefacatoare, te simti binecuvantat…liniste si calm, senin, intelepciune, cunostere…de parca ai fii descoperit si deslusit secretele omenirii…. Asa sunt descrise sentimentele celor care au avut deja privilegiul de a fii fost acolo, dar nu de catre toti, ci ale acelora care au mers cu seninatate si au crezut cu tarie in adevar, care au facut “expeditia” drumetia cu sufletul…cu sufletul liber.. Continua sa se petreaca in acele locuri mangaiate de mister, fenomene stranii, inexplicabile, sa se perceapa senzatii de nedescris…
Iata motive de netagaduit pentru a vizita cu mintea si sufletul pregatite, si nu numai cu trupul, acele locuri..o alta lume, un alt univers care se vor cu tot dinadinsul renascute… Dincolo de cuvinte, de sentimente, de senzatii, de perceptii, de reflectii profunde, de mit si legenda, de secrete si fapte, evenimentele viitoare , Timpul si “marturiile” Sfinxului care vegheza parca destinul acestor locuri muntoase ne vor aduce revelatii uimitoare si vom cunoaste adevarul. Sunt tot mai multi cei care simt, simt chemarea, simt ca nimic nu va mai fii ca inainte…simt…
… ” o data pe an, pleaca undeva unde nu ai fost niciodata”…si, da, eu voi fii unul din sufletele care voi pleca sa intampin chemarea, ma voi indrepta inspre aceea chemare… pentru ca, simplu, o simt…
Albert Einstein spunea ca ” cea mai frumoasa si mai profunda traire omeneasca este misterul”…da, oamenii s-au simtit dintotdeauna atrasi de enigme, de mistere…
” Sunt momente in viata, in care, oricum ti-ar sta corpul, sufletul e in genunchi…”…sunt vorbele unui Anonim…..sunt vorbe care descriu exact starile, framantarile, nelinistile, cautarile, sentimentele pe care le resimt cu atata intensitate…chiar asa, simt ca sufletul meu e in genunchi, ca vrea cu ardoare sa se ridice, sa fie liber, descatusat, ca vrea sa zboare, sa cunoasca, sa fie implinit…pana nu voi ajunge in acele locuri, ma voi simti insuficienta si cu sufletul “in genunchi”… Sibillele, mereu aveau de zis Ceva… la vara voi pornii, pe “urmele Sibillei”..nu stiu daca voi descoperii, simtii acel Ceva…stiu ca trebuie sa o fac, simt ca pana ce nu o voi face, nu fi-voi impacata, Eu cu Mine…atat.

Sibilla-Nico Poesis
ianuarie 2008

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

ZAMOLXIS si SIBYLLA DACICA – viitorul trecutului
Un proverb chinezesc spune astfel: ” invatati sa construiti viitoul privind in trecut”. Cine suntem si de unde venim, catre ce ne indreptam, cum isi pune trecutul amprenta in viitor…sunt atat de multe de zis si, din nefericire atat de putini cei care o fac. Adevarat, sunt o mica lacrima satula de oceanul de nepasare, o soapta de dor pe muntele cunoasterii, dar, ma simt datoare neamului meu de pelasgi din care mi-am desprins zborul, sunt daie, sunt suflu al izului dac si respir catre ceea ce sunt cu curaj, a sete si incredere in samanta deja incoltita, al carui rod sa-l culeaga cei care vor invata de la noi si prin fiecare din noi a ne pretui trecutul viitor si viitorul trecutului…
Eu, puiul de dac, stiu, simt si mai ales cred cu tarie, ca a sosit vremea adevarului, ca e timpul ca trecutul Romaniei sa-si rodeasca aripile si intelepciunea in viitorul spre care se indreapta omenirea. Am hotarat si mi-am promis eu mie, a nu mai permite nimanui sa se joace cu cuvinte si nici ganduri fara vlaga argumentarii, a zice de neamul meu cum ca ar fii pierdut, ca ar pierii…. voi tine piept celor ce ma vor eticheta drept “naiva pseudo nationalista…etc” si asta pentru ca nimic nu e mai neadevarat, pentru ca ma simt OM in tara mea de dor al doinelor, da, doina cantec duios care vine din vremuri indepartate si al carui ecou se duce, se aude tot mai tare, mai puternic si mai clar in fata neincrezatorilor si celor saraci, fara istorie si fara credinta, fara duh…da, e timpul adevarului, al neamului meu atat de deosebit.
Marii maestrii Tibetani spun ca ” Romania va fii salvata de spiritualitatea ei.” Ei, numesc Prana ca fiind energia telurica a Pamantului si forta vitala a corpului, adica una si aceeasi. Exista o legatura stransa, complexa si profunda intre energia telurica a locurilor in care se naste si traieste o populatie si nivelul ei de spiritualitate. Tibetanii spun ca exista locuri unde aceasta energie abunda, ca in Romania aceasta energie influenteaza puternic nivelul de inteligenta, descoperirile stiintifice, civilizatiile creatoare, simtul artistic. Zonele muntoase ale Romaniei sunt cel mai bun exemplu de abundenta a energiei telurice, cel mai bogat “model” tezaur de energie vie ar fii Muntii Bucegi cu Sfinxul si locurile sacre, fie ca e vorba de pesterile Polovragi si Ialomicioara unde s-a retras Zamolxis , fie ca sunt tunelurile subpamantene care strabat muntele sacru, ori Columna Cerului si Vf . Omul. Maestrii tibetani subliniaza ca pastrarea identitatii si spiritualitatii, credinta in Spiritul Creator, speranta, increderea in ei insusi, confera omului statutul de Om, de fiinta Divina, aduce cu sine Salvarea si Renasterea. Marele initiat Dalai Lama, inteleptul mileniului, ne invata sa supravietuim si sa speram , sa renastem prin : mai multa responsabilitate, toleranta si respect unii fata de altii, intoarcerea cu fata la Dumnezeu, pastrarea identitatii neamului romanesc. Dalai Lama spune: ” Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.”
In adancul fiecarui om, exista o chemare a trecutului, a sangelui, se cauta raspunsuri in lumea legendelor si basmelor populare, Scrierile antice ofera date extrem de contradictorii cand vorbesc de geto-dacii, de neamul pelasg, de stramosii neamului nostru. Cele contemporane, bat campii cu gratie, care cat stie, cine are dreptate, un dans natang al orgoliilor, risipindu-se adevaruri simple care sunt langa noi si in noi, in adancul fiintei noastre. Rudolf Steiner spune ca ” omul trebuie sa se daruiasca unor ganduri curate, indreptate spre cele spirituale”.

Documente, scrieri, marturii si descoperiri arheologice, sunt dovezi de necontestat ale permanentei neamului geto-dac pe aceste meleaguri, caci ” dacii s-au incapatanat sa ramana agatati de muntii lor”, ocrotiti de Marele Zeu, Zamolxis, indrumati de invataturile initiatului Zamolxis prin belagine, infruntand dusmanii si moartea cu curaj si dragoste pentru locurile sacre si, aici vom ramane si asta o stiu cel mai bine chiar cei care contesta adevarul.
Dacia hiperboreana a fost intr-o epoca indepartata ” Sediul Centrului Spiritual Suprem”. Herodot zice ca” Dacii nu recunosc un alt zeu afara de al lor”. “Cultul Zeului Om , Zamolxis, Zeul Mos, Saturn, isi are originea in vremuri indepartate… Getii ne-au transmis traditii mai vechi ca Vedele… Marele Zeu al getilor era un Zeu al duhurilor nemuritoare, al nemarginirii, al timpului infinit: fiecare roman zicandu-si OM, poarta un nume al Zeului, al Mosului getilor, al stramosului romanului” ( Mioara Galusita Alecu ).
Parintele istoriei Herodot a identificat pe zeul Zamolxis, cu, Marele sau Preot, Zamolxis ( divinizat cu acelasi nume ) . Herodot recunoaste totusi ca ” socot ca acest Zamolxis a trait cu multa vreme inaintea lui Pythagoras.
In opinia lui N. Densusianu, era Numele Marelui Zeu al Dacilor, Marea Divinitate a preistoriei, “titlu de onoare si respect al Supremei Divinitati”, numele lui apartinand dialectului primitiv pelasg. Marele Preot Zamolxis este pomenit de catre greci prin doctrina conform careia zeul sub chip de om aparea incognito printre oameni, pentru a le reaminti adevaruri cazute in uitare. Dacii il numeau pe Saturn, Zeul Mos, care in limba lor era echivalent cu Zamolxe. Zamolxis, Zamolxe, Zalmoxis, Gebeleizis, Zeu geto-dac al furtunii, al trasnetului si al fulgerului, numit “zeu celest” de M. Eliade. Autorul ” Daciei Preistorice ” Nicolae Densusianu considera ca numele Zalmoxis ( cel considerat a fii corect ) , este compus din ” Zal ‘ si ” mosha ” ceea ce inseamna ” ZEUL MOS “, iar Zamolxis este preot, intemeietor de religie. Se spune tot mai des ca, marele Zeu Zalmoxis, si-a pregatit din timp poporul ca sa-l primeasca la ” implinirea vremii”.
Pe teritoriul Vechii Dacii, diferite varfuri de munti au divinizat Omul, Vf Omul, cel mai inalt punct din Muntii Bucegi. Una din vaile care duc spre Vf Omul se numeste Valea Obarsiei, una din stancile aflate in apropierea lui, nu are intamplator o izbitoare asemanare cu chipul unui om, Sfinxul din Bucegi. Muntele este strabatut de o pestera caruia nu i s-a dat de cap, iar in varful muntelui la 2507 m se afla Columna Cerului, Axa Cerului, numita in popor Osia Lumii sau Buricul Pamantului. Sa fie toate acestea intamplatoare…
Strabon scrie ca ” cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia” Burebista, impreuna cu marele preot Deceneu, a condus statul dac, indemnand supusii la ” abstinenta, sobrietate si ascultarea de porunci”, in alti termeni o etica si norme juridice, un nou mod de viata, de fapt prin legile numite ” Belagine”. Belaginele au fost daruite geto-dacilor de catre marele initiat si invatat Zamolxe ( divinizat cu acelasi nume ca al zeului Zamolxis ), ele fiind considerate legile armoniei cosmice, a armoniei trupului cu sufletul. Potrivit traditiei consemnate de Diodor din Sicilia, Zamolxe sustinea ca a intrat in legatura si apoi a mostenit belaginele de la Zeita Hestia, fiica lui Cronos, protectoarea focului, a vetrei. Noul mod de viata este propagat dintr-un ” mare centru spiritual ” numit de Strabon ” Muntele Sfant ” – Cogaionon. Belaginele ( belagines ) sau legile frumoase ale geto – dacilor au fost scrise de Zamolxis care sustinea ca sufletul este nemuritor. Platon si Socrate constata de asemenea ca ” legile frumoase ” sau belaginele sunt de fapt ” vorbe frumoase care fac intelepciunea sa se nasca in sufletele oamenilor “. Ele sunt amintite si in documente istorice din Transilvania, Polonia, Tara Romaneasca, Moldova si Ungaria si au purtat numele de ” Lex antiqua Valachorum “. Belaginele erau reguli, ” legi de comportare placuta in viata a marelui popor al geto-dacilor”. Zamolxe, Marele Preot a scris belaginele, nu le-a transmis doar oral. Prin belagine s-a condus statul dac si s-a facut trecerea de la matriarhat la patriarhat, de la selenar la solar.
Zamolxe Marele Preot, marele intelept, invatat, initiat, apostol al credintei in nemurirea acestui neam, s-a retras intr-o pestera trei ani si s-a aratat dacilor in al patrulea an, a fost slujit si adorat, idolatrizat la temple ridicate onoarea lui pe cele mai inalte creste ale muntilor dacilor. Strabon aminteste in scrierile sale ca Zamolxe invatatul, Marele Preot ” a dobandit cunostinte astronomice de la Pitagora iar pe de alta parte ar fii dobandit-o de la egipteni, caci cutreierarile sale l-ar fii dus pana acolo” si ca atunci cand s-a intors in tara ” s-ar fii bucurat de o mare trecere la conducatori si la popor- intrucat, intemeiat pe semnele ceresti, el facea prorociri”, convins ca este in stare sa vesteasca vointa zeilor.
Profetii si proorociri consemnate din cele mai vechi timpuri erau raspandite in lume si de catre SIBILLE, Sibylle, Sibile. Despre Sibyle se spune ca apartin unor culte extrem de vechi, iar divinitatea de care apartin este Apollo al carui cult se raspandeste in Asia Mica unde sunt atestate cele mai vechi sibile si, se pare ca la Erythrae s-ar fii aflat o sibyla cu mult inaintea razboiului troian. Sibylele apartin ca reprezentare si functie pamantului si pesterilor, dupa cum ne apar in majoritatea atestarilor, iar legatura lor cu pamantul, cu grotele, este pusa in evidenta de Simbolul Labirintului. Se pare ca au existat 12 sibyle, marturii si inscrisuri , dar si legende, pastrandu-se despre Sibyla din Cumae ( preoteasa lui Apollo ) care a profetit Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos, Sibyla Lamia ca si Sibyla Odyseea care propagau mitul intoarcerii prin moarte la trupul mamei universale, s.a.m.d.
Consemnarile mitologiei si ale istoriei subliniaza importanta celebrei Sibylla Erythreea, fiica lui Aristocrates – Crinagoras agricultor si a nobilei hiperboreene Hydol. Sibylla Erithreea mai era numita si : Sardana – Zarandana, Gergithia – Gurguiata, Samia – Soim, Sarbis – Sirbesti. Sibylla ( cuvant arhaic pelasg ) avea sanctuare pentru oracole in Nordul Transilvaniei de Azi. In Muntii Caliman se afla Vf Sibilei, Valea Sibilei, in apropiere de manastirea Cozia se afla comuna Jiblea ( Siblea ). Nicolae Densusianu subliniaza ca nici una din sibile nu a fost originara din tinuturile grecesti ” Sibilele nu au pronuntat niciodata oracolele lor in limba greaca. Aceste oracole au fost traduse in greceste din vechea limba pelasga!!! ” Legendele spun ca Sibylla Erythreea a propus cartile ei cu profetii spre vanzare, imparatului etrusc al Romei, Traquinius Superbus si in fata refuzului si dispretului acestuia, ea a ars 6 din cele 9 carti. Apoi acesta, sfautit fiind, a achizitionat cartile ramase la pretul cerut initial de Sibylla. Pe teritoriul Romaniei au fost facute numeroase descoperiri arheologice, cum ar fii statuetele si monezile pe Muntele Gramos, pe care sunt imprimate siglele vechiului peste egiptean, asociate la sigla caprei cu coada de peste, formatiuni ale misterului Cybelei Cimeriene Decima Cibela ( Decibela ) Pelasga Hydole. Sibylla Erithreea este numita in traditiile ebraice ca ” Regina din Saba ” .Scrierile sale proorocitoare sunt urme ale unei civilizatii morale inaintate din cele mai vechi timpuri si care sunt conforme cu gandirea lui Zamolxis – Saturn. Se subliniaza distrugerile ciclice ale omenirii, urmate de renasteri repetate. Iata ca retragerea in pesteri a lui Zamolxis sugereaza practica unor mistere initiatice, oracolele ce contin proorocirile Sibylei sugereaza legatura sibilelor cu pesterile, labirintul. Sub muntele Bucegi exista o intreaga retea, un labirint de pesteri care ascunde mistere si enigme asiduu tinjite de ” neaveniti ” de pretutindeni care se erijeaza in asa zisii intelepti ai timpurilor de azi ( masonii ), un intreg tezaur de spiritualitate al neamului pelasg, al geto-dacilor nostrii. Ei sunt stupefiati de faptul ca Romania este Pamantul Sfant, este Leaganul Suprem al Spiritualitatii ocrotit de Divinitate, incrancenarea lor prosteasca vine de la faptul ca nu pot controla totul, in orice caz nu la nesfarsit…
Noi romanii vom supravietui, caci nu am ravnit niciodata mai mult decat a ne apara ceea ce este de drept al nostru, si da, spiritualitatea va salva si va duce la renasterea acestui popor prea des si prea aspru incercat, pentru ca cerul a inceput deja sa se limpezeasca deasupra noastra, pentru ca suntem suflete libere descinse din neamul Dacilor Liberi, neam de pelasgi neinfricati si intelepti…si, da, va fii un drum greu, insa, luati aminte neavenitilor, nu si imposibil! Pentru ca noi, puii de dacii nu ne temem de moarte, care este doar o trecere, ” a muri de moarte de razboi e tot ce poate fii mai fericit pentru un get” spune Iulian Apostatull in ” Memorii “…daca e razboi cu tot ce intruchipeaza Raul, atunci vom invinge pentru ca NOI il avem pe ZAMOLXIS, e vremea adevarului, a RENASTERII ROMANIEI si suntem pe calea noua, cea buna atata timp cat simtim asta si avem curajul sa o spunem!!!
” Nu te teme niciodata de umbre. Ele arata doar ca exista lumina in apropiere.” ( Gary Sinise ). Se spune intr-un vechi proverb ca ” Vei avea parte de un lucru atunci cand vei crede in el.”…trebuie doar SA CREZI! SIBILLA POESIS

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Subiect: Zeul Stâncilor Lun 28 Dec 2009 - 2:23

” Sunt cel mai puternic daca ma regasesc, Daca Umanismul nostru restaureaza OMUL. Daca vom sti sa ne intemeiem Comunitatea si daca, pentru a o intemeia vom folosi singurul instrument eficient : jertfa. ” Antoine de Saint-Exupry
Suntem aici, dintotdeauna, apartinem acestor locuri, acestui pamant Sfant, stramosii nostrii dacii ” s-au incapatanat si incrancenat sa ramana agatati de muntii lor”, sa creada in zeul lor, Zeul Mosh, Zamolxis, unicul pe care l-au recunoscut si adorat mereu si vesnic si, suntem datori cu dragoste si credinta sa primim si sa facem cunoscuta revelatia uimitoare si minunata a acestor locuri sfinte, fata de neamul pelasg din care ne-am desprins setosi de cunoastere si de intelepciune… multe din raspunsuri, adevarul, de aici va izvori, din acest leagan de istorie, dragoste si credinta, caci, muntii sacrii, aici salasuiesc si respira de veacuri si veacuri, in Dacia noastra Nemuritoare. E nevoie doar de trezirea spirituala a acestui popor, caci salvarea si mugurii renasterii de aici vor incoltii, spiritualitatea fiind singura noastra salvare, singurul scut de energie benefica ce ne va tine in picioare. Aici e Crucea Cerului, aici e Varful Omul, aici sunt multe de vazut, de descoperit, de acceptat si de zis, aici a salasuit marele intelept si invatator Zamolxe care a daruit si cultivat dacilor sai neinfricati belaginele, si nu intamplator legile de comportare frumoasa a oamenilor aici s-au desenat cu iubire si din iubire si in slujba intelepciunii, aici este Sfinxul din Bucegi martor si scut si ocrotitor al istoriei intelepciunii dacilor, vegheati de Zamolxis… Zamolxis, zeul care ne-a invatat a fii rabdatori, sa respectam si sa controlam timpul pentru a ne bucura cu cumpatare de momentul adevarului, de vremea cand va trebui, caci nu avem de ales, sa facem cunoscut pretutindeni adevraul istoriei noastre. Aici este Pamantul Sfant, aici vom renaste, aici este potirul de credinta, dragoste si intelepciune… adevarat ca momentul trezirii spirituale a fost amanat deseori, dar, nu va fii la nesfarsit, trezirea se va petrece…
Secretul tarii getilor a fost mult timp de nepatruns, Dacia razboinicilor neinfricati si care au insuflat teama si respectul in fata tuturor, a fost o tara aspra, aproape de nepatruns, inconjurata de mistere. Oamenii acestor locuri, care au vietuit in aceea cununa de munti de nevazut, ” erau cei mai viteji si mai drepti intre traci ” si, Zamolxis i-a facut pe acesti oameni nemuritori. Oare intamplator mitul nemuririi a dainuit , e acum atat de prezent si proiectat pe aripile viitorului acestei omenirii, sau, momnetul adevarului se apropie.
Zamolxis, zeul luminos, zeul cerului si al nemuririi ramane ” ascuns” chiar si pentru istorici, dar ocroteste si vegheaza oamenii si secretele acestor locuri sfinte si atat de ravnite. Nu se cunosc cu exactitate altarele la care se inchinau dacii zeului lor, nu se cunoaste chipul acestui zeu, aceste locuri au fost descrise mereu ca fiind infricosatoare si pline de primejdii, padurea dacica a carei umbre de temut se intindea dincolo de Dunarea cu secretele si misterele ei, pesterile si stancile inspaimantatoare, magia pietrelor pretioase, a temutei sageti getice otravitoare si ucigatoare, toate acestea au ramas mute, de neclintit si ermetic inchise pentru neaveniti, intunecate si pline de secrete pentru ochii si inima celui nu stie sa vada, sa patrunda si nici sa inteleaga. Poporul dac isi adora zeul pe culmi solitare si indraznete,nu se reprezenta persoana divina conform regulilor magice, ci, principiul contrariu, balaurul cu cap de lup. Stindardul dacilor era purtator al simbolului balaurului cu cap de lup, cel care ii slujea si ii apara, dar aveau obiceiul de a trage cu sageti in nori cand era o furtuna. Alexandru Busuioceanu in ” Zamolxis” mentioneaza faptul ca “Wulfila, apostolul gotilor, a primit in Dacia unde evangheliza, acest nume got, care deriva de la acela al lupului” nume considerat tainic pentru daci.
Zeul dacilor, Zeul Mosh, isi ascundea persoana in tot ce era legat de cultul si nemele sale, el fiind numit, Zamolxis, Zalmoxis, Gebeleizis, Zeul din Stanca ( referire la retragerea sa pentru trei ani in pestera Polovragi din Bucegi, caci exista si varianta coform careia invatatul si inteleptul Zamolxe care a salasuit intre daci, era de fapt Zamolxis zeul insusi ). Intr-o inscriptie, Zamolxis era numit ” Jupiter Optimus Maximus Paternus Aepiiofius “. Dacii aveau tendinta de a ascunde propria personalitate si lucrurile tarii lor si sa-si exercite asupra strainilor magia de straveche folosinta a numelui care disimuleaza.
Dacii si zeul lor, Zamolxis, au dus simbolul nemuririi in prezent si, l-au proiectat in viitor, dacii cei temuti si care, deseori au fost descrisi ca infricosatori, si e descrisa in inscriptii si texte istorice “furia si nebunia dacilor” furia lor de a se apara, de a-si apara numele zeului lor, de a nu ceda. A fost chiar descoperita o moneda care reprezinta o femeie cu stindardul balaurului cu cap de lup in mana, pe un fundal de munti, si care moneda are inscriptionata in greaca ” paranoia Geton “, adica, ” nebunia getilor “… sa fie doar o daie, sa fie Sibilla Dacica insasi… cea care i-a slujit lui Zamolxis cu sarguinta in altare ascunse de ochii muritorilor, pe cele mai inalte stanci si creste… vom sti candva.. Ramane o enigma pana si faptul ca, nu numai dacii si getii il adorau pe Zeul Zamolxis, el era celebrat si in cantecele gotilor.
Dacii si-au luat parese numele de la tara in care traiau, iar doctrina lui Zamolxis a inspirat acestora cautarea mortii eroice, lipsa de teama inaintea mortii, moarte care era privita ca o trecere, o etapa sacra in calea spre nemurire, spre renastere. Invatatul Zamolxe, cel care a purtat numele zeului Zamolxis, a fost descris astfel ” povestesc istoriile ca a fost minunat de intelept in filozofie “. Zamolxis insusi sa-l fii inspirat pe Marele Preot, cel care cu rabdare a cultivat in randul dacilor sai invataturile Zeului Stancilor, sau, sa fii fost chiar EL, Zamolxis, care din iubire, dragoste si credinta, cu multa rabdare si intelepciune sa fii pogorat intre dacii si sa-i pregateasca din timp pentru Marea Revenire… si asta vom afla cu siguranta, pregatiti numai sa fim sa privim Adevarul in ochi si cu seninatate… caci Sfinxul ne priveste cu ochii sai blajini si intelepti de atata timp…. si, nu intamplator….
Ma gandesc la cuvintele incarcate de profunzime, ” daca nu ai suferit niciodata, inseamna ca nu esti binecuvantat ” ( Edgar Allan Poe ), si nu vreau sa nu cuget cu indrazneala, oare suferintele poporului meu atat de temut si de respectat, pentru ca va fii din nou respectat asa cum merita, aceste suferinte sa-i aduca binecuvantarea… eu zic ca va sosii si momentul cand trezirea spirituala se va naste si, o data cu ea vom cunoaste multe, vom renaste!

SIBILLA POESIS

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

MITUL LUPULUI SI AL CIUTEI – legatura tracilor cu divinitatea

Istoria neamului nostru este bogata si binecuvantata , ea fiind vesnic un manunchi de legende, de mituri si povestiri, izvor de cunoastere insa, caci, alaturi de documentele si descoperirile arheologice de mare insemnatate, de insemnarile lui Herodot, Strabon, Homer, Ovidius… se intaresc prin acest tezaur de impletire divina a adevarului cu legenda, a realitatii cu mitul, credinte si concluzii de netagaduit ale continuitatii si radacinilor neamului nostru in aceste locuri, considerate a fii sfinte, a fii Pamantul Sacru ocrotit de Zamolxis, acest Dumnezeu al dacilor, Zeul Luminii, cunoscut si ca Zeul Mosh, Zeul Norilor, Zeul Stancilor.
Mitul ” Lupului si al Ciutei ” spune ca stramosul fiara, era un lup cenusiu singuratic, care, s-a coborat din Ceruri si, s-a unit cu o caprioara, cu o ciuta parese. Potrivit acestui mit, Dacia s-a nascut sub semnul lupului, asadar a fost predestinata razboaielor de aparare, invaziilor si emigrarilor, misterelor si cultivarii respectului.
Inca din cele mai stravechi timpuri, dacii erau cunoscuti ca fiind : ” lupii de la Dunare “, ” razboinicii lupi ai luminii “, ” cei din tara Lupului “, ” fiarele “, ” fii lupului “. Strabon, spune ca in trecut dacul stravechi este ” dai ” ( femeia daca era daie ) sau ” dav”, cu alte cuvinte ” lupi ” sau, ” cei care se aseamana cu lupii “. De altfel, intregul neam tracic era reprezentat prin simboluri caracteristice, acestea fiind ” izvorate ” din Cultul Lupului si Cultul Cerbului, aparand de asemenea credinta in Cultul Ciutei Sfinte.
Se cunoaste ca dacii aveau credinta ca sunt nemuritori, ei neavand teama de moarte, ca intampinau moartea zambind, ca erau cunoscuti ca ” lupii nemuritori, iar prin mitul lupului si mitul cerbului, al caprioarei sfinte, acest mit al vietii vesnice, al renasterii, al nemuririi, mitul dacilor si-a extins spectrul inca din vremuri stravechi in intreaga lume.
Intreaga ” lume ” a dacilor este strans legata de simboluri, acestea intarind credinta in legatura cu divinitatea, deci conturarea ideii ca sunt ocrotiti de divinitate, tocmai prin faptul ca exista un sambure de legamant al divinitatii cu poporul ales. Numeroase manuscrise, documente, insemnari, dovezi aduse la lumina de arheologi, intaresc aceasta marturisire. Un simbol de necontestat este stindardul geto-dacilor, dragones, in jurul caruia se adunau razboinicii in caz de primejdii, inainte de a pornii la lupta, si care era purtat de catre gemenii cavaleri. Alaturi de dragones, existau si prapuri, drapelele dacilor. Dragones sau dragonul, balaurul dacilor era un cap de lup cu gura deschisa, corpul unui sarpe cu aripi si care avea gatul infipt intr-o tepusa, iar la cea mai mica adiere de vant acest dragones ” scotea ‘ sunete ascutite infricosatoare, venite parca dintr-o alta lume. Acest dragones era inspaimantator pentru dusmani, era glasul grotelor si al stancilor, iar sinteza dintre lup si sarpe are atributele orgoliului si al fortei, prin dragones dacii razboinici impuneau teama si respect… de aceea in fata strigatelor de lupta ale dacilor si la aparitia acestor dragoni, se instala sentimentul unei temeri si al unui respect impus , de nedescris, daca e sa acceptam denumirea de ” fiarele ” data dacilor razboinici. Daco-getii razboinici erau renumiti pretutindeni si admirati pentru curajul lor neinfricat, pentru lipsa de teama in fata mortii, pentru hotararea cu care invatau si se instruiau pentru lupta, darzenia lor si, dibacia cu care manuiau armele ( sica, sageata ), disciplina de care dadeau dovada, dar, mai ales erau admirati pentru ca invatau strigatele de lupta stramosesti, acele strigate ce insuflau spaima. Nu exista suficiente documente si dovezi, dar, din insemnarile mai indepartate, se pare ca stema Daciei, si mai mult ca probabil si acest dragones dar si prapurile, aveau in cromatica lor trei culori, curcubeul fiind un simbol al legamantului si legaturii cu divinitatea, iar aceste trei culori fiind in plan principal, deoarece aveau simboluri bine definite in credinta dacilor, astfel : rosul reprezenta dimineata, galbenul semnifica amiaza iar albastrul era semnificatia amurgului.
Se spune ca, Burebista cand a oferit stindardul dacilor pregatiti de lupta ar fii rostit aceste vorbe : ” Sa loviti in dusmani cu puterea coltilor lupului, sa va strecurati printre dansii ca sarpele si, sa treceti peste ei ca pasarea in
zbor. Acesta sa fie steagul care sa va-nsoteasca-n lupte si steagul sa-l ridicati desupra cetatilor stanci, sa-l vada de la mare departare cei care cred ca nu se tem de neamul lupilor. ” Dovada a intelepciunii dacilor stau marturie si urmele vechilor cetati dacice, ridicate pe culmi,sau, altele inaltate pe creste mai semete, pentru a fii al doilea front, de intarire, caci, se zice ca tot Burebista ar fii poruncit marilor mesteri in ridicarea de cetati spunandu-le doar : ” Sa le ridicati pe cele mai inalte locuri, ca cine stie de unde mai vine primejdie si, prevederea-i mama biruintei.” Iata deci ca dacii stapaneau si darul de a sta de veghe, de a fii prevazatori.
De ce credem in legatura dacilor cu divinitatea, de la lup a ramas dacilor forta si curajul, puterea, iar ciuta, a daruit dacilor mila si blandetea, bunatatea. Ei erau omenosi si invitau la ospat pe straini, dar, deveneau fiare daca erau atacati, fiare cand isi aparau cetatile si neamul.
Am rasfoit de curand din colectia mai veche a revistei Magazin istoric si am citit cu mare emotie din insemnarile si discursurile lui Dio Chrisostamus, un ” calator in lumea dacilor”, si care a fost impresionat de ” tara getilor sau a misilor cum ii numeste Homer..” geto-dacii pe care i-a vazut si care l-au intampinat cum se cuvine, din care locuri a plecat, iata : “…veneam doritor de a vedea oameni luptand unii pentru stapanire si putere, iar altii pentru libertate si patrie si, am plecat, pe urma nu primejdia ma facut sa sovai… m-am intors iar la noi, socotind mereu ca cele zeiesti sunt mai presus si mai de folos decat cele omenesti, oricat de insemnate ar fii acestea.” , tot el mai spune cu admiratie ” … puteai sa vezi peste tot sabii, platose, lanci, toate locurile fiind pline de cai, arme si oameni inarmati, in mijlocul acestor oameni deosebiti, eu singur ma infatisam nepasator, un spectator pasnic..” .
Un lucru e sigur, dacii nu vanau intr-o vreme lupi si nici cerbi si nici ciute, caci aveau credinta in Cultul Lupului, lupul ca forta si putere daruita lor de divinitate, si credinta in Cultul Ciutei Sfinte, ciuta fiind legatura cu Cerul, simbolul dragostei si al bunatatii. Si zice frumos legenda ca din unirea si dragostea dintre Lupul Fiara si Ciuta Sfinta ar fi luat nastere Dacia si ca ea de aceea este nemuritoare, caci, Zamolxis vegheaza si ocroteste si, ciclic, vine vremea renasterii. Dacii spuneau : ” Zamolxis sa fie cu noi “… noi spunem la fel ” Doamne Ajuta!

SIBILLA POESIS

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

NOI, SUNTEM – ” LEAGANUL CIVILIZATIEI EUROPENE” !
Trebuie sa admitem caci, toate marile civilizatii, s-au dezvoltat, au inmugurit si au inflorit, pe vaile generoase ale marilor fluvii : civilizatia Egipteana pe Nil, cea Mesopotamiana intre Tigru si Eufrat, cea Chineza pe Fluviul Galben, cea Indiana pe Ind si Gange, iar civilizatia Europeana, pe Valea Istrului ( Danubiului ) . Foarte multi istorici, cercetatori, arheologi, specialisti, recunosc si subliniaza ca, noi, ” suntem leaganul civilizatiei Proto-Europene “, si, ca noi suntem ” coloana vertebrala a istoriei lumii contemporane “. Numeroase descoperiri arheologice, cercetari in domeniu, manuscrisele anticilor, sunt dovezi de necontestat, exista desigur si opinii care contrazic unele aspecte cu privire la radacinile civilizatiei Europene, dar, toate admit bobul de adevar, acela al continuitatii noastre pe aceste meleaguri, din nefericire, documentele scrise fiind foarte putine, dar, exista inca. Lipsa unei mai stufoase documentatii scrise care ar putea intarii adevaruri, nu cred sa fie intamplatoare, si sunt tot mai multe vocile care admit ceea ce vreau a sublinia, la fel ca multi altii inaintea mea, e insa cert si atat de clar faptul caci, cuiva nu convine sa accepte ca noi, chiar suntem mama civilizatiei Europene. Am decis sa intaresc si eu aici, in micul meu spatiu, una din dovezile in favorea celor subliniate mai sus, din respect pentru stradania tuturor celor care-si jertfesc fiece picatura de efort, suflet si ani din viata, pentru cinstirea valorilor spirituale si in sprijinul adevarului istoric, aducandu-le multumiri pentru ca exista, pentru ca mi-au daruit si mie si nadajduiesc si multor altor romani , suficiente informatii si concluzii, pentru ca noi, sa putem continua pe aceeasi carare a aduce la lumina adevaruri, caci, suntem urmasi ai neamului de pelasgi, ai daco-getilor, copii ai Zeului Luminii.
TABLITELE DE LA TARTARIA:

Localitatea Tartaria, este situata la poalele versantului nordic al Muntilor Sureanu, in judetul Alba. In jurul acestei asezari, s-au gasit fragmente osteologice ale omului de Neanderthal si ale omului de Cromagnon. Descoperiri asemanatoare celor de la Tartaria, au fost scoase la iveala de sapaturile arheologice de la Turdas ( cultura Turdas ). Cercetatorul si arheologul roman, clujeanul Nicolae Vlasa , descopera in anul 1961, intr-un mormant antic la Tartaria doua tablite care sunt inscriptionate si initial datate intre anii 4500-200iH. Specialistii spun ca identitatea comuna este cunoscuta sub denumirea de Cultura Turdas-Vinca, raspandita in Banat si Oltenia, in sudul Serbiei, in SE Ungariei si NV Bulgariei dar, si in alte tari si continente mai indepartate. Inscriptiile de pe tablitele de la Tartaria, contin un text de dinaintea scrisului sumerian ( considerat a fii fost cel mai vechi din lume ), iata textul : ” NUN.KA.S.UGULA.PL.IDIM.KARA.I “. Ordonarea grafemelor ( cercetatorul Constantin Barbulescu ) duce la enuntul : ” NUN-KA-SU-GULA-P/atesi/-L/ugal/-IDI-M/e/-KAR-A-I ” , enunt care se traduce astfel: ” Orasul arbore de la locul de acces ( gura ) sub mana zeitei Cula-Marea Vracita, Doamna care reda viata, zeita patroana a medicinii si tamaduitoare a capetelor negre ( sumerienilor ), Printesa omului cel mare si integru ( rege, zeu ), care stie sa proclame reguli langa canalul ( raul ) cu apa ( Mures ) “. Scrisul de la Tartaria este considerat a fii, cel mai vechi scris din lume, deoarece precede scrisul sumerian cu cateva mii de ani. Tartaria a fost prima resedinta regala din lume, datarea unora din cercetatori a tablitelor, se situeaza intre anii 7000-7500 dinainte de Hristos. Asa cum stim deja, in vremuri indepartate, Dacia a fost Leaganul Suprem al Spiritualitatii Universale, recunoscute fiind invataturile belaginelor, credinta in nemurire ( moartea este o trecere, un prag care desparte, delimiteaza lumea cunoscuta de cea necunoscuta, ca un spatiu intre Sacru si Profan ), Cultul Cavalerului Trac- ca o prima apropiere a spiritualitatii pagane de crestinism, prin reprezentarea sa ca imagine si simbol- Cultul Lupului, Cultul Cerbului, Cultul Ciutei Sfinte, ” o tara trista invaluita in promoroaca, predestinata a renaste”. Exista, asa cum ne intareste Alexandru Busuioceanu, miraculoase scrieri sub forma croniilor, scrise de arhiepiscopi si regi ai Spaniei, care admira si venereaza Dacia sau Gacia, pe ” enigmaticul Zamolxen, de care povestesc istoriile ca a fost minunat de intelept in filosofie “, este admirat ” Dicineo ( Deceneu ) care ” i-a invatat pe goti aproape toata filosofia si fizica si teoria si practica si logica si randuiala celor douasprezece semne si cursul planetelor si cresterea si descresterea lunii si mersul soarelui si astrologia si astronomia si stiintele naturale, si teologia..” , este descrisa istoria amazoanelor ” care nu erau chiar atat de rele precum se zicea, erau nobile si foarte pricepute in manuirea armelor..”… chiar si Sfantul Isidor a celebrat faptul ca ” Roma insasi, invingatoarea tuturor popoarelor, a trebuit sa slujeasca supusa si sa primeasca jugul triumfului getic.” Sa nadajduim ca vom fii respectati cum se cuvine, asa cum meritam si zic si eu, ” Zamolxis sa fie cu noi ! ”

SIBILLA POESIS

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

INTRE MITOLOGIE SI REAL, MISTERE SI SINCRETISM RELIGIOS, MARTURII ALE ISTORIEI NEAMULUI ROMANESC - CULTUL CAVALERULUI TRAC > CULTUL CAVALERILOR DANUBIENI > SFANTUL MILITAR GHEOGHE…

Atunci cand cautarile noastre pornesc de la izvoarele istorice, pentru a descoperii cunostinte, informatii despre daci sau geti, adica tracii de la Dunare si din Carpati, ajungem la mitologie, legende si mituri… asa cum spunea Alexandru Busuioceanu in ” Zamolxis “, iata ce minunat se zugraveste in basme impletite cu realul istoria enigmatica a neamului geto-dac : ” Samburele de istorie se transforma in legenda si ia culoarea celorlalte fapte care alcatuiesc istoria pierduta in neguri . ” Mitul Zeului Nemuririi Zamolxis, Cultul Cavalerului Trac raman nedespartite de legenda dacica si, daca pe antici i-a impresionat, sub pana altora au trecut, se cuvine ca si noi sa le cunoastem, marturii ale continuitatii neamului nostru fiind pe aceste meleaguri, scantei de lumina din vechea Pelasgie, care vor lumina locul si pasii nostrii pe cararile pline de mister ale istoriei. O stranie si misterioasa religie pagana, Cultul Cavalerilor Danubieni, isi are ” originile ” in enigmaticul si impresionantul Cult al Cavalerului Trac. Mihail Rostovtev era de parere ca acest Cult al Cavalerilor Danubieni reprezinta ” o contopire a Cultului lui Mithras cu al Cavalerului Trac, o divinitate pastoral-agricola a triburilor trace “. Dacia este leaganul celor mai vechi reprezentari ale Cavalerului, cult care s-a raspindit mai apoi si in provinciile vecine, dar numai in acele zone in care se constata, arheologic si istoric-geografic, prezenta unor populatii geto-dacice. De subliniat aspectul caci, toti marii cercetatori ai religiilor pagane, sunt de comun acord, ca aceste religii sunt strans legate de miturile si credintele geto-dacilor, de pe ambele maluri ale Dunarii. Scena centrala a Cultului Cavalerului a fost reprezentata pe tablite sculptate, basoreliefuri lucrate in plumb – in vechile credinte plumbul era un metal al infernului si magiei – si infatiseaza o Mare Zeita care primeste un Zeu Cavaler care calca sub copitele calului un dusman invins , mai apoi in jurul Marii Zeite apar doi Cavaleri Gemeni, in ambele infatisari apar simboluri de cult ( berbec, taur, cocos, corb, vultur, sarpe, leu ), apar divinitatile solare, scenele misterioase de sacrifiu, banchetul sacru oferit numai celor initiati, diferite obiecte de cult, sau, chiar Magna Mater – Cybelle ( Sibille ).
CULTUL CAVALERULUI TRAC : in toate teritoriile, zonele locuite de geto-daci, exista un mit cu nume necunoscut, care, asa cum este reprezentat in scena centrala, are ca tema obisnuita lupta dintre ” bine ” si ” rau “. Cavalerul Trac, Zeul Tanar al tracilor balcanici si danubieni, reprezentat calare, a fost numit si ” Theos Heros “, ” Heron “, iar in iconografia romaneasca s-a pastrat de-a lungul vremurilor in chipul lui Sfantul Gheorghe. Exista argumente cum ca, acest Zeu Tanar, ar fi patronat razboiul si cultul funerar, deoarece apare reprezentat pe stele funerare mai tarziu, iar in iconografia locala, asa cum am mentionat deja, este pastrat ca Sf Gheorghe. Cultul Cavalerului Trac este atestat prin imaginile de epoca gasite in Oltenia, Dobrogea, Transilvania, dar si in alte locuri unde au poposit populatiile geto-dacice, Pe mormintele funerare din Dobrogea el apare reprezentat sub forma unui erou calare, insotit de un altar si ” pomul vietii ” ( pom pe care se incolaceste un sarpe ), calaretul avand o lance in mana. El este ‘ vazut ” ca un simbol al nemuririi si al victoriei ” binelui ” asupra ” raului ” si mortii. Calul este un simbol al imortalitatii si evoca eroizarea defunctului, calul fiind un animal solar. Prezenta sarpelui incolacit in jurul pomului simbolizeaza capetenia, zeul conducator, asadar reptila ( sarpele ) sacralizeaza arborele ( pomul vietii ) , alipit fiind altarului de sacrificiu. Arborele este identificat ca o axa ce uneste lumea terestra de cea celesta, ” arborele vesnic ” sprijina universul si simbolizeaza biruinta vietii asupra mortii. De mentionat caci, Cultul Cavalerului Trac prin reprezentarea sa ca imagine-simbol, este o prima apropiere a spiritualitatii pagane de crestinism. In aceste reprezentari ale Cavalerului Trac, moartea este vazuta ca un ” prag ” care desparte, delimiteaza lumea cunoscuta de cea necunoscuta, ca un spatiu intre Sacru si Profan. Calul este considerat a fi singurul animal care poate trece nepedepsit pragul dintre cele doua lumi, el ajutand sufletul defunctului sa ajunga cu bine in noua lume. Asadar, Cultul Cavalerului Trac este inspirat de credintele geto-dacilor in nemurire, in izbanda binelui asupra raului. Centrul de cult religios din Muntii Bucegi are in zona megaliti : Babele,Sfinxul, Altarele, cimitirele sacre unde erau ingropati doar eroii si conducatorii cultului. Stim ca preotii cultului practicau astronomia, astrologia, magia, dar, nu se cunosc cu exactitate locuri de practicare a unor ritualuri unde s-ar fi oficiat banchete sacre pentru initiati, deoarece acestea erau considerate misterioase si erau ferite de ochii localnicilor, ai celor neinitiati, deci, nu au fost descoperite temple sau locuri de cult.
CULTUL CAVALERILOR DANUBIENI : una dintre cele mai enigmatice si strani religii pagane, denumita gresit in trecut ca fiind a Cabirilor, a Dioscurilor, a Calaretului traco-mitriac, a fost Cultul Cavalerilor Danubieni. Zeii acestei religii sunt cunoscuti astazi sub denumirea de Cavalerii Danubieni sau , Cavalerii Dunareni, aria lor de adoratie limitandu-se strict. Cultul Cavalerului Trac, va purta denumirea de Cultul Cavalerilor Danubieni, deoarece, cavalerul dunarean era adorat in zonele tuturor provinciilor romane, de la Dunarea Mijlocie si Inferioara, Dacia, Moesia, Panonia si Dalmatia ( actual , Romania, Bulgaria, fosta Yugoslavie si Ungaria ). Acest cult local format initial din credintele poporului de pe valea Dunarii, respectiv Cultul Cavalerului Trac, s-a continuat apoi prin Cultul Cavaleriolor Danubieni, pe o perioada ce a cuprins sec I iH-IIIdH. Subliniem faptul ca, acest Cult al Cavalerilor Danubieni este privit ca fiind un simbol al rezistentei geto-dacilor fata de zeitatile cuceritorilor ( romanii ). Asadar, Cultul Cavalerilor Danubieni a apartinut traco-romanilor colonizati si in timp a devenit zeu al militarilor recrutati din randul populatiei locale. Stim cu siguranta ca geto-dacii NU ciopleau chipul zeului lor. Mai tarziu, acest cult a fost reprezentat pe tablite, in piatra si in metal de catre mesterii colonisti. Reprezentarile mai vechi ale Cavalerului Trac au fost modelul de reprezentare a Cavalerilor Danubieni. Marea Zeita ( Diana, Nemesis, Cybella, Epona ) a dobandit proprietati si puteri religioase ce au vazut lumea pamanteana, subpamanteana si celesta. Zeita apare cu degetul la buze, ceea ce simbolizeaza recomandarea pastrarii secretului…. din nefericire, acest simbol a fost preluat si deci pangarit de francmasonerie, cu prilejul unor ritualuri masonice secrete la care iau parte doar initiatii… Cei doi cavaleri si Marea Zeita, adica cele 3 divinitati, sunt o triada careia i se atribuie puteri supranaturale in cele trei lumi : pamanteana, cereasca ( solara ) si infernala ( htonica ). Pentru reprezentarea acestei triade, pietrarii au luat ca model schema heraldica mi veche: Marea Zeita danubiana sta in centru, in fata sa este infatisata o masa pe care se vede un peste, cei doi cavaleri, pe langa arme poarta si stindardul denumit draco ( emblema nationala si religioasa a dacilor din epoca lui Decebal ). Pestele, este prezent ca simbol, considerat a fi un aliment sfant si pur si se consuma la banchete sacre de catre initiati, mai tarziu pestele a devenit simbol al crestinismului. Sunt infatisate cele patru elemente din natura ( pamantul, aerul, focul si apa ), luata din teologia zeului Mithras, prin prezenta simbolurilor sarpe, cocos, leu si vas, puse in opozitie unele fata de altele. Cele patru vanturi sunt prezente sub forma de busturi masculine care sufla in trompete, la fel, apar cele patru anotimpuri, sub forma de cununi purtate pe cap. Cultul Cavalerilor danubieni s-a stins, inaintea ofensivei religiilor pagane impotriva crestinismului. Tocmai in aceasta ultima perioada a adorarii cultului, preotii au pus un accent deosebit pe partea mistica si magica, atractive fiind ca forme pentru credinciosi si care raspundeau framantarilor lor spiritual-religioase. Cand in Imperiul roman, biserica crestina a fost proclamata ca unica biserica in stat, vechile zeitati militare pagane au fost ingemanate cu martirii crestini militari, care, mai apoi au fost canonizati ( Sf Gheorghe, Dumitru, Theodor, Arhanghelii Mihail si Gavril ). In concluzie, Zeul Cavalerilor Danubieni, sub chipul unui erou pamantean geto-dac ( posibil Burebista ) se confunda o data cu raspandirea crestinismului in Dacia cu SFANTUL GHEORGHE. Cavalerul Danubian sau Trac se dedubleaza in Sf Gheorghe, aparatorul, biruitorul care s-a sacrificat prin credinta pentru cei multi, Sf Gheorghe, razboinicul calare. In calendarul popular, Sf Gheorghe este sarbatorit si cinstit in 23 aprilie, Sf Gheorghe fiind considerat a fi un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor si este identificat cu Cavalerul Trac. In spiritualitatea populara este cel de al doilea stalp calendaristic . Iata ca nu intamplator este sarbatorit primavara, ca simbol al renasteri, al trezirii si biruintei vietii. Astfel, Cultul Cavalerilor Danubieni ramane un remarcabil exemplu de sincretism religios.
SIBILLA POESIS

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

NICOLAE BALCESCU SI ” MAGAZIN ISTORIC PENTRU DACIA ” !

Carturarul Nicolae Balcescu a fost unul dintre oamenii mari si deosebiti ai veacului sau, el considera ca ” Istoria este cea dintai carte a unei natii. Intr-insa ea-si vede trecutul, prezentul si viitorul. ” Un moment important in dezvoltarea culturii nationale romanesti a fost si ramane remarcabila realizare a marelui Nicolae Balcescu si anume, publicatia ” Magazin istoric pentru Dacia “. Aceasta a fost tiparita intr-un tiraj foarte mare pentru acele vremuri, ajungand pana la 1500 de exemplare si circa 200 de abonati. Aplecandu-se cu atata daruire asupra acestei publicatii, Balcescu voia sa reliefeze rolul esential al poporului in intreaga sa complexitate a manifestarilor sale, in desfasurarea procesului istoric. Nicolae Balcescu a militat impotriva robiei gloatelor si pentru demnitatea nationala. ” Caci vai de acele natii unde un mic numar de cetateni isi intemeiaza puterea si fericirea lor pe robia gloatelor ! Ele pier ! ” mai spune si caci, ” Privilegiile se vor sfarsii, dar poporul ramane vesnic .” Iata ce spunea Nicolae Balcescu referindu-se la importanta cunoasterii izvoarelor istorice pentru a scrie istoria neamului romanesc : ” Oamenii intai canta , pe urma scriu . Cei dintai istorici au fost poetii . Pentru Nicolae Balcescu, Poeziile populare sunt un ” mare izvor istoric deoarece acestea descriau atat fapte generale dar si intra in viata privata, ne zugravesc obiceiurile si ne arata ideile si simtimintele veacului . ” Nicolae Balcescu : ” O natie fara istorie este un popor inca barbar si vai de acel popor care si-a pierdut religia suvenirurilor . ” Zic ca e foarte important ca noi, generatia de azi sa luam aminte, sa facem tot ceea ce ne sta in putinta pentru a transmite generatiilor de maine tezaurul de pret al istoriei neamului romanesc, sa nu lasam sa se piarda, pentru ca tinerii doresc sa cunoasca, depinde de noi si de ei atat de mult a ne recastiga locul binemeritat in istorie .

SIBILLA POESIS

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Subiect: Calendarul Dac... Lun 28 Dec 2009 - 2:06

CALENDARUL DAC…

informatii culese din ” Curiozitati stiintifice “, Victor Rodan , Buc.1967, Ed. Stiintifica

Cercetarile arheologice a urmelor culturii dace au scos in evidenta la stramosii nostri, existenta unor ” observatoare ” astronomice originale. La Gradistea Muncelului, unde s-au descoperit urmele capitalei statului dac Sarmisegetuza, ca si in alte cetati dace, au fost scoase la iveala si o serie de constructii de piatra, de forma circulara sau dreptunghiulara, numite initial incinte sacre sau sanctuare, deoarce s-a presupus ca ele erau destinate cultului. Insa, scopul lor era dublu, pe langa cult, ele servind si drept calendar, acest ultim tel fiind realizat intr-un mod cu totul original, nemaintalnit la alte popoare antice. Intr-adevar, sanctuarul era format din doua cercuri concentrice : unul din blocuri de andezit, iar celalalt din stalpi grosi de lemn. Diametrul cercului exterior este de aproape 30m, in timp ce al celui interior abia depaseste cu putin peste 6m. Cercul de piatra numara 180 de stalpi ingusti si 30 de stalpi lati, asezati intr-o ordine precisa: dupa fiecare 6 stalpi ingusti urmeaza un stilp lat. Intregul cerc este format din 30 de grupuri de cate 6+1 stilpi. Ipoteza ca fiecare grup ar reprezenta obisnuita saptamana de 6 zile plus ” duminica ” a fost eliminata, deoarce anul dac ar fi avut astfel 210 zile. Ipoteza actuala este ca anul dac avea 360 de zile, grupate in 12 luni a cate 5 saptamani, de 6 zile fiecare. Deci stilpii ingusti ar fi reprezentat zilele, iar grupurile de cate 6 stalpi saptamanile. Diferenta dintre anul dac de 360 de zile si anul real era de 5,24 zile, care se acumulau ajungand la un an dac dupa 68 de ani reali. Insa, incinta circulara de lemn numara exact 68 de stilpi folositi intr-un mod original si intalnit doar la daci, pentru corectarea diferentei amintite, fiecare stilp de lemn reprezentand deci o corectie de 5 zile la fiecare an. Aceasta corectie era necesara, pentru ca altfel, prin acumularea micilor diferente anuale, s-ar fi ajuns, de exemplu, ca dupa 34 de ani iarna sa cada in calendarul dac in plina vara. Calendarul original al acestei constructii complicate, ca si datele astronomice valoroase pe care le exprima ea, confirma scrierile anticilor despre remarcabilele preocupari astronomice ale stramosilor nostri daci. Asemenea sanctuare, din care unele diferit alcatuite, au fost gasite si la Costesti si chiar la cetatea dacica de la Piatra Neamt, toate avand legatura cu miscarile astrelor.

SIBILLA POESIS

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Subiect: LEGILE BELAGINE ! Lun 28 Dec 2009 - 2:05

LEGILE BELAGINE !
Legile Belagine, sunt reguli de comportare frumoasa in societate, legile frumoase, daruite de catre Marele Intelept, invatat Zamolxe, dacilor ! Mie mi-au fost daruite de catre un bun si drag prieten de suflet, care prefera sa fie numit Zamolxe, sau, ” Zami ” cum il alintam noi toti cei care il respectam si pretuim pentru rabdarea, chibzuinta, intelepciunea si dragostea lui pentru istoria neamului nostru geto-dac, pe care ne-o impartaseste si noua, marinimos cum e, si pentru ca ne incurajeaza mereu, sa credem, sa pretuim valorile spirituale . Iti multumesc ” Zami ” pentru multe, si tu stii pentru ce oradean de isprava, esti un om minunat !

LEGILE BELAGINE

Cam la amurg, în jurul focului,
Artemis şi suratele Ei,
Bătrâni, bărbaţi, femei şi copii
Veghează în mila Cerului

Tot întrebând-O, Artemis a spus:
- Fericiţi cei ce-s cutezători.
Că a lor este victoria
În plaiurile cele sfinte.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia
În dalbe ceruri s-or mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia
Vor moşteni întreg pământul.

Fericiţi cei care flămânzesc
Şi însetează de ştiinţă
Că aceia se vor sătura
Si niciodată n-o mai răbda

Fericiţi aceia care muncesc,
Pământul făcându-l grădină,
Că ei vor culege roadele
În Grădinile Cerurilor

Fericiţi vor fi şi cei milostivi.
Căci aceia se vor mântui.
Fericiţi cei curaţi în suflet
Că s-or hrăni doar cu lumină

Fericiţi făcătorii de pace,
Că Fii Cerului s-or chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru
Dreptate, că a lor este Raiul

Fericiţi veţi fi voi, iniţiaţi
În Legământul Tainic şi Nou,
Că veţi bea din Apa Vie
Şi veţi găta renaşterile
Primind pe veci ca moştenire
Fiecare câte o stea în dar,
Veghind Divina Rânduire,
Investiţi cu Glorie şi Har
Herto Valus Cartea Secretă

SIBILLA POESIS

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

CETATILE DAVE DE LA POLOVRAGI, ” ANINATE DE MUNTI ” …
” Poporul nemuritor “, dacii mari, getii, tracii, ” cei mai vitezi dintre traci “, tyragetii, apulli, odrisi, bessi, triballi, buri, biephi.. au locuit in tara lor misterioasa, tainica si nemuritoare, dupa spusele numerosilor istorici din antichitate si a documentelor si manuscriselor existente si atestate, Tracia ( Dacia ). Istoricul antic Annaeus Florus s-a referit la stramosii nostrii geto-daci, in cea mai frumoasa, mai plastica forma, spunand ca : ” Daci montibus inhaerent ” adica, ” Dacii traiesc aninati de munti “. Tragem concluzia ca se sintetiza de fapt ceea ce ii impresiona pe strainii care luau contact cu realitatile geto-dacice : infricosatoarele si tainicele paduri dacice, cetatile dacice situate in varful muntilor, care, s-au raspandit treptat depasindu-le numeric si calitativ pe davele din campie. Cetatile dacice din zonele muntoase au devenit adevarate fortificatii, aparate cu ziduri din piatra, la inceput lespezi de piatra locala neprelucrata, legate intre ele cu lut si din a doua jumatate a sec. I i.e.n., se foloseau deja blocuri de piatra perfect taiate. Davele din munti erau plasate pe cele mai inaccesibile inaltimi, ca niste cuiburi de vulturi, aninate de astfel de piscuri stancoase. Una din aceste spectaculoase fortificatii a fost la Polovragi ( Polovraci ), la aproximativ 1000 m altitudine pe Muntele Padesului. Exista legenda conform careia, cetatile de la Polovraci erau vegheate si ocrotite de Zeul Stancilor Zamolxis, dar si de vulturul sacru, invocat de Marea Preoteasa Sibilla Erithreea, pentru a feri poporul nemuritor de ochii neavenitilor. Fortificatia de la Polovragi era compusa din : o cetate dava plasata pe un mamelon, la 30 m deasupra Poienei Padesului si o ” cetate de refugiu ” – un platou de 6000 m p numit ” Crucea lui Ursachi “, folosit in vremuri indepartate ca loc de refugiu. Locuitorii cetatii dacice traiau intr-o asezare civila, situata la iesirea Oltetului din chei. Conducatorii, garda lor si reprezentantii aristocratiei militare si sacerdotale locuiau in ” cetatuie “. Cetatea de la Polovragi a fost se pare ridicata aproximativ in jurul anilor 150 i.e.n.. La inceput, Muntele Pades a fost doar o stanca golasa de calcar. Dacii au amenajat stanca, transformand-o intr-o adevarata acropola si astfel ei au reusit printr-o munca extrem de anevoioasa si migaloasa sa amenajeze 8 terase, sapte pe versantul nordic al muntelui si una pe cel sudic. Alunecarile de teren au fost prevenite prin daugirea la fiecare terasa a cate unui rand de paramenti ( zidarie ), lucrat din piatra de calcar nefasonata dispusa in unghi de 45 de grade. Apararea era completata de o fortificatie trapezoidala, adica un val de aparare din piatra sparta alternand cu lut peste care se inalta o palisandra de lemn. Pe platou s-au ridicat mai multe cladiri, inclusiv un turn de observatie. Deoarece, cetatea de la Polovragi a suferit un incendiu spre prima jumatate a veacului I i.e.n. dacii au efectuat inca noi lucrari de constructii, ridicand in jurul mamelonului un zid gros de 2 m si, imprejurul terasei pe care au existat locuinte, un alt puternic zid de piatra din blocuri de calcar, roci cristaline dure aduse de la mari distante si blocuri de gresie prelucrata. De mentinat sistemul de constructii al mesterilor in piatra, care au folosit calcinarea pe loc, la foc deschis a pietrelor de calcar sfaramate si peste care s-a turnat apa, astfel obtinandu-se un mortar foarte rezistent. Tot in a doua etapa de constructii, peste vechiul turn de lemn a fost ridicat altul de piatra, cu rol de aparare si supraveghere a zonei inconjuratoare. Cetatile de la Polovragi erau asemanatoare cu celalalte dave montane. Polovragiul se inscrie alaturi de Sarmizegetusa Regia si Ocnita ca a treia localitate importanta in care s-au gasit dovezi incontestabile ale cunoasterii si folosirii scrisului de catre geto-daci ( ex. inscriptia ” DEEEB ” si posibil un A ) . Exista pareri si ipoteze conform carora dava de la Polovragi ar fii fost antica cetate Arcina, pe care Ptolemeu o numea ” unul din cele mai stralucite orase din Dacia “. Cetatile de la Polovraci, erau considerate sacre, vegheate fiind de cetatile vegetale din jurul lor ( paduri si codri ) ,animalele fantastice si considerate sacre ( cerbul, caprioara, lupul.. )… si, florile mistice, sanzaienele… aninate de munti, invaluite in ceturi tainice, primitoare pentru vracii priceputi in ale tamaduirii, adevarate locuri sacre si de nepatruns ce aparau si pastrau secretele nemuritorilor… dacii mari si liberi!
SIBILLA POESIS

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

IMAGINEA GETO-DACILOR IN MEMORIA UMANITATII. EVOCAREA EPISODULUI ” ANDRODUS DACUL SI LEU ” …
Geto-dacii, civilizatia, spiritualitatea si tara lor au impresionat profund popoarele antice cu care au avut legaturi, in primul rand pe greci si pe romani. Tara geto-dacilor, a fost o vreme indelungata, invaluita in legenda, era tara temutelor paduri tainice, a ” fericitilor hiperboreeni si a amazoanelor “, a celor ” netematori de moarte ” a celor cu credinta intr-o viata viitoare, credinta din care-si izvorau si insuseau curajul si vitejia fiind astfel cei mai respectati si infricosatori in lupte. Marturiile grecilor, arata ca poporul de la Dunare si din Carpati, a ocupat un loc insemnat in constiinta antichitatii grecesti, grecii fiind in legaturi stranse cu geto-dacii, cunosteau multe despre tara acestora, despre locuitori si modul lor de viata, despre bogatiile dacilor. Herodot, Platon, Starbon, Iordanes, au mentionat si marturisit in toate scrierile lor admiratia pentru spiritualitatea geto-dacilor, pentru invataturile acestor ” nemuritori ” ai ” oamenilor din Tara Lupului “, despre vastele cunostinte ale geto-dacilor in medicina, astronomie, fizica, stiinta, religie. Imaginea geto-dacilor, a fost transmisa romanilor, laolalta cu cultura greceasca. Dacii s-au impus inca din sec. I i.e.n., ei devenind o permanenta preocupare a opiniei publice romane, impresionata de puterea militara a statului lui Burebista, rezistenta sa la expansiunea romana, rolul politic in zona dintre Pontul Euxin si muntii Haemus ( Balcanii de azi ), infrangerile suferite de catre Domitian, s.a.m.d. A fost un timp in care, mai toate discutiile in Forum incepeau cu intrebarea : ” Ce-ai mai auzit despre daci ? “. Locul conferit poporului dac de catre Imperiul Roman este graitor in evocarile obsesive in arta romana , romanii fiind mandrii a fi cucerit cel mai de seama neam al lumii si, se observa de altfel ca nici un alt popor cu care a avut confruntari Imperiul Roman nu a mai stimulat creativitatea artistilor, arhitectilor, sculptorilor, romani, asa cum au inspiarat-o dacii. Italia este un teritoriu abundent in tematica dacica ( Columna, Muzeul National din Napoli strajuit de doua statui de razboinici daci, Muzeul Vaticanului, Galeria Braccio Nuovo, Palatinul, gradina Villei Medici, Villa Borghese, etc ) si, trebuie mentionat faptul ca, mandria romanilor invingatori, nu a umbrit deloc, ci dimpotriva, au conturat in toate operele lor respectul deosebit si admiratia fata de poporul, tara si civilizatia dacilor. Isidor de Sevilla , autor de origine gota, considera ca insusi poporul spaniol se trage, prin vizigoti, din daci, inca se studiaza si se polemizeaza de catre istorici aceasta teza. Informatiile transmise de catre Iordanes si Isidor, autori spanioli din sec. XIII, Rodrigo Jimenez de Rada in ” Historia Gothica ” si regele Alfonso el Sabio in ” Cronica generala “, mentioneza la loc de cinste in cultura timpului, imaginea unei civilizatii si a unei cugetari superioare , aceea a getilor. ” Acest Deceneu i-a invatat pe goti aproape toata filosofia si teoria, si practica, si logica, si oranduirea celor 12 teme { ale Zodiacului } , si mersul planetelor, cresterea si descresterea lunii, mersul soarelui, si astrologia, si astronomia, si stiintele naturale . ” Geto-dacii, ca si atatea mari popoare ale lumii vechi sunt integrati istoriei universale si, ca atare, amintirea lor nu este numai datoria natiunilor nascute din ele, ci si un capitol din memoria colectiva a umanitatii. Dacii sunt in peisajul cultural european , prin civilizatia lor de apogeu in timpul statului creat de Burebista, tema de rememorare, reflectie si omagiu pentru cultura intregii lumi.
ANDRODUS SI LEUL …

Scriitorul si filosoful francez Montaigne a preluat de la autorii antici Aulus Gellius si Elian tema recunostintei si a transpus-o in Eseurile sale, iar mai apoi, aceeasi tema a inspirat piesa de mare succes a lui B. Shaw ” Androcles and the Lion ” ( Androcles si Leul ) . De mentionat ca nu exista in literatura europeana un mai vechi episod la fel de semnificativ prin mesajul sau, care sa ilustreze atitudinea omului fata de fiintele inferioare lui.

Povestea ” Androcles si Leul ” inspirata din fapte reale este redata astfel :

” Intr-o zi. cand se oferea poporului, la Roma, desfatarea luptei fiarelor minunate, si indeosebi a leilor de marime neobisnuita, s-a aratat intre ei unul care prin salbaticie, prin puterea si marimea madularelor, printr-un raget mandru si inspaimantator, atragea spre el privirea tuturor celor de fata. Intre sclavii care au fost infatisati publicului, in aceasta lupta cu fiarele, era si Androdus din Dacia ( Androcles dacul ) , care apartinea ca sclav, unui aristocrat roman de rang consular. Leul, vazandu-l de departe, mai intai s-a oprit dintr-o data, ca si cum s-ar fi minunat de el, apoi s-a apropiat cu blandete, tiptil si pasnic voind parca sa-l cunoasca mai bine. Indata dupa, incredintat de ce cauta, el incepu sa dea din coada precum cainii care-si bucura stapanii si sa sarute si sa linga mainile si picioarele nenorocitului inspaimantat si ametit. Venindu-si in fiere prin blandetea leului , privindu-l cu atentie si recunoscandu-l, era o desfatare sa vezi cum se mangaiau si cum se bucurau unul de altul. La strigatele de bucurie ale poporului, imparatul l-a chemat pe sclav pentru a afla de la el fericirea unei atat de ciudate intamplari. ” Montaigne ne relateaza istoria dacului Androdus, care a fost mai intai scav al unui proconsul roman din Africa, om liber, nu a suportat robia, si, a fugit in desert. Ascunzandu-se in vizuina unui leu, care era ranit la un picior, Androdus a ingrijit leul bolnav, iar acesta l-a rasplatit pe dac aducandu-i , credincios, partile cele mai bune ale prazilor sale. Despartiti prin dorinta lui Androdus de a se intoarce intre oameni, dacul si leul salbatic se regasisera in inima Romei . Imparatul roman, impresionat de intreaga poveste fiind, a acordat clementa. Astfel, dacul Androdus a fost eliberatsi i-a fost daruit leul. Acest episod, intamplare inspirata din fapte reale, nu este des pomenit in publicistica romaneasca, din pacate. Se stia despre arta si indemanarea dacilor de a tamadui deopotriva trupul si sufletul, arta deprinsa de catre daci din invataturile lui Zamolxis, se cunoaste si prietenia si buna vietuire a dacilor cu animalele pentru care aveau veneratie si se cunosc Culturile Lupului, Cerbului, Ciutei Sfintei, al Vulturului Sacru, s.a.m.d. Se acorda prea putina importanta civilizatiei geto-dace, aici, in patria muma, si se impune redescoperirea si acordarea interesului cuvenit acestei mari civilizatii europene, a poporului ” Nemuritorilor agatati de muntii lor ” sau strajeri ai malurilor Danubiului, caci, am fost Leaganul Suprem al Spiritualitatii Divine, avem locul nostru bine definit si conturat in istoria universala, avem datoria morala de a ne pretui valorile culturale, spirituale, nationale, si, avem puterea de a ne recastiga respectul cuvenit, fiind uniti, solidari si avand credinta , aparandu-ne entitatea si identitatea nationala. Va trebui sa o facem, nu avem de ales, caci istoria noastra e o voce care se aude pretutindeni in lume si, am demonstrat de-a lungul vremurilor, ca ne ridicam din cenusa, ca suntem ” nemuritori “, luptatori si supravietuitori, ca suntem aici, dintotdeauna, neam de pelasgi, de geto-daci liberi, dupa unii istorici si autori, descinsi direct din atlanti. Glasul pamantului stramosesc, al strabunilor, isi cere drepturile, acela de a-i renaste in constiinta omenirii, iar noi, urmasii lor, vom reusi a le rasplati stiinta, vitejia, cultura, prin faptele nostre, implicandu-ne in promovarea valorilor neamului.
In Androdus si Leul se remarca sincretisme intre Cultele dacice si alte culte din Bazinul Mediteranean si anume :Cultul Ciutei (origine greaca ,apoi romana):idem cultul Cerbului,cultul Vulturelui Sacru de origine orientala,etc.Ce este important,este cultul Lupului si Cultul Leului ca si culte dacice.Sa nu uitam “drapelul dacic”-Lupul si efigii cu lei ,lei care au populat pana prin sec.I.p.Hr.Peninsula Balcanica.Atunci cand vorbim de cultura geto-daca,nu o putem rupe de contextul Trac si suprapunere de culturi de diverse origini.Sa nu uitam ca “Bazinul Carpatic”a fost “placa turnanta ” a Europei din vechime si pana la mijlocul secolului trecut.Aceasta zona in care in centru suntem cuprinsi noi,geto-dacii a fost o zona extrem de activa si cu miscari de mase mari de populatii.Elementul autohton a persistat tocmai prin conservatorismul populatiilor traco-gete,coservatorism remarcat si la unele popoare din jurul nostru.
Sibilla Poesis

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Subiect: CULTUL CERBULUI … Lun 28 Dec 2009 - 1:56

CULTUL CERBULUI …
In mitologia romina, cerbului, i se atribuie un rol extrem de important, el fiind faptura care detine sarcini mitice uimitoare . Inca din antichitate, Cultul Cerbului este prezent sub diferite forme si obtine un rol semnificativ, atat ca reprezentare cat si ca simbolistica. Radacinile Cultului Cerbului vin de la daco-romani, de mentionat originea locala carpatica, si apoi originea celtica, prin patrunderea componentelor celtice in etnogeneza daca. In iconografia celtica, exista divinitatea cu numele de Cernunnos, reprezentat fie cu cap de cerb, fie cu coarne de cerb si simboliza puritatea, dreptatea, calatoria eroilor in viata si al sufletelor mortilor in locurile linistite … celtii il percepeau ca fiind un mesager divin. La daci, cerbul poarta in coarne un brad, simbol carpatic al arborelui cosmic. La tracii sud-dunareni cerbul simbolizeaza soarele care se urca pe cer. Romulus Vulcanescu, in ” Mitologie romina ” ne spune ca : ” in literatura antica … se relateaza ca nimfa Taigeta a inchinat zeitei geto-scitice Ortoisa, in cetatea Istria de la gurile Dunarii, o cerboaica de aur, care era una din minunile lumii antice. In cautarea cerboaicei regele Teseu al Athenei a plecat cu vanatori iscusiti cu un mileniu i.e.n. … Din cauza herbului lui inalt si ramificat ca o coroana de arbore, cerbul a fost socotit ca poarta pe cap arborele vietii. ” Cerbul este prezent in legende, povesti, in multe din nepretuitele noastre colinde , iata un exemplu :

” Leru-i ler de Domn / cerbutul pastea, / in ramuri purta / un mic de bradut / cu steaua in crestet / Cerbul de pastea / bradutul crestea , / mare si falos, / intr-un brad frumos, / in brad ciripea, / pe ramuri sclipea, / stol de pasarele, / licurici de stele, / pe unde calca, / noaptea lumina / ceru-ntunecat, / cerbul imbradat. ”

Conform traditiei legendare, cerbului ii sunt temute numai coarnele, insa, cerbul este cel care se lupta si cu serpii veninosi , cerbul urmareste sarpele asteptand momentul cand acesta intra in gaura sa, apoi, cerbul urineaza in adapostul sarpelui, iar cand sarpele veninos iese la suprafata, este aproape otravit. Dupa ce-si mananca veninosul, cerbul intotdeauna se adapa cu apa rece de izvor si in cele din urma vomita din cauza veninului sarpelui. Tot Romulus Vulcanescu, arata ca : ” In iconografia mistica religioasa , cerbul este figurat ca ornament pe candelabre, … sculptat in piatra pe zidul bisericii domnesti din Campulung Muscel sau pe aghiazmatarul de la Golesti; pictat pe zidurile unor manastiri moldovene in scene referitoare la geneza animalelor si judecata de apoi . ”
Cervideul este urmarit fie de o zeita, fie de o vrajitoare sau de un demon, “evenimentul” semnificand, prin excelenta, originea, inceputurile unui proces in dialectica spiritului romanesc.

In cele mai vechi forme crestine imaginile redau doua cervide ce se adapa dintr-un vas (sau o fantana) de la care izvorasc cele patru rauri ale paradisului. Cervidele apar uneori asociate cu mielul mistic sau cu o cruce.

Gheorghe Seitan in ” Mitul Sarabha la geti ” :

Important de reţinut este faptul că, în limba sanscrită, cuvântul sarabha (cu accentul pe s) având ca echivalent în limba pali sarabha, desemnează un cervideu fabulos cu opt picioare în loc de patru.

Cuvântul cosoroabă, din limba română, arată că avem de-a face cu un mit autohton al unei populaţii sedentare, constructori de case. Este încă un argument că aici s-au format marile mituri indo-europene şi că Dacia a fost centru de civilizaţie al indo-europenilor.
Sibilla Poesis

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Subiect: MITUL ZBURATORULUI … Lun 28 Dec 2009 - 1:54

MITUL ZBURATORULUI …
Din categoria semidivinitatilor provenite dintr-un alt strat al credintelor, datinilor si traditiilor mitice, care au luat nastere la strabunii nostrii gentilici din alte nevoi spirituale, fac parte ZINI si Zinele . Aceste fapturi ciudate sunt concepute si percepute in popor ca fiind malefice, ori benefice, sau, indiferente. Exemple de semidivinitati sunt : Mosul Codrului, Muma Padurii, Sorbul Apelor, Stima Apelor, Spiritul Comorilor, Valva Bailor, Dragobetele, Zburatorul, Ielele, Rusaliile, Sanzaienele, Dragaicele … acestea nu sunt semidivinitati unicate ci, se concureaza intre ele, aparent.

George Calinescu afirma ca Zburatorul ar fi un demon, daimon, de o frumusete rapitoare, care, tulbura mintile si simturile fetelor tinere facandu-le sa tanjeasca iubire. Romulus Vulcanescu, in a sa ” Mitologie romina ” , numeste Zburatorul ca fiind ” o semidivinitate erotica … un daimon arhaic de factura malefica … simbolizeaza toate formele de sexualitate , de la aceea puberala, pana la aceea isterica, a femeilor care traiesc numai pentru placerile trupesti. ” Zburatorul nu trebuie a fi confundat cu Sarpele Inaripat, nici cu Demonul Vazduhului, desi si aceia erau incarcati cu electricitate. Zburatorul, patrunde prin mijloace oculte in casa si in viata victimei, activitatea sa erotogenica transpunandu-se in initiere sexuala dar si in incitare, provocare a apetitului , patosului sexual. Echivalentul feminin al Zburatorului este Zburatoroaica , un daimon urat si extrem de rau, victimele acesteia fiind tinerii puberi dar si barbatii. Romulus Vulcanescu descrie ” descinderea ” Zbyratorului astfel : ” Zburatorul ratacea noaptea, intre miezul noptii si cantatori, dand tircoale ulitelor, gradinilor, livezilor si caselor pentru a tulbura fetele de maritat , nevestele parasite si vaduvele patimase dupa aventuri sentimentale . Subtil se metamorfoza deseori chiar in iubitul celor astfel ademenite si petrecea cu ele pana la cantatori. Pasiunea lui se dezlantuia orgasmica, noapte de noapte, pana la neurastenizarea victimei, care chiar putea sa moara de freamat oniric. In timpul zilei fetele chinuite erotic noaptea, se cunosteau ca au fost vizitate de Zburator dupa semnele de oboseala, paloarea fetei si alte indicii psihice. ……. Activitatea zburatorului era numai oniric-erotica. Urmele fiziologice lasate de presupusa lui vizita tinteau la autoflagelarea simturilor, la dereglarea psihotica, de tip neurastenic si uneori epileptoidica , tipice sindromului hipersexualitatii. Acest sindrom si-l alimentau cu visele prematur sexuale, cu farmece, vraji, descantece de dragoste , pe care le repetau mereu, schimband subiectul pasiunii lor. “
Iata cateva exemple de invocatii ale Zburatorului de catre vrajitoare :

” sa vie in sat / fara de sfat / sa vie prin caini/ fara de ciomag / sa vie pe drum lupeste / sa intre in casa porceste / … / ca eu il bat si-l strapung / si il bat intre picioare / sa-i dau gand de-nsuratoare/ … sa vie descuiat/ cu sangele intartat / la noapte sa-l visez / maine aievea sa-l vaz / cu calul furnind / din bice pleznind / la mine venind / nici sa nu mai saza / nici sa nu mai mince / inima sa-i sara / ochii sa-i plezneasca / sa nu-i dea a sta / caci daca-o mai sta / l-oi intampina / sangele-o pica… ”

” de-o fi-n haia tara/ sa vina pana maine seara / de-o fi in asta tara / sa vina diseara / de-o fi peste munte / ii pun punte / sa treaca prin fete frumoase / prin vaduve grase … ”

Se cunosc si descantece ale vrajitoarelor pentru dezburatorit, adica, dezlegari ale vrajilor, ca exemplu : ” sa iasa / sa se mute / sub pamant sa se duca / unde cocosul nu canta / unde securea nu taie / in paduri / pe sub buturi ? ” sau ” sa nu poata veni Zburatorul sau Zburatoroaica / moroiul sau moroaica / ” . Pentru descantece de dezburatorire, vrajitoarele foloseau o fiertura din ierburi magice considerate a fi de leac : leurda, matraguna, leustean, iarba ciuta, muma padurii, singer, iarba zburatorului . ” Bolnavul ” de zburatorire era spalat de catre descantatoare cu acest leac 3 zile la rand si i se descanta astfel : ” asa sa se sparga / faptul, lipitura / si Zburatorul / cum se raspandesc raspantiile / … asa sa se raspandeasca vrajile / si Zburatorul … / “
In ” Mitoligie Romina ” Romulus Vulcanescu, concluzioneaza ca : ” Mitul erotogonic al Luceafarului de Mihai Eminescu, faptura nemuritoare care iubeste astral o faptura muritoare , printr-o mezalianta neingaduita ordinii divine , repeta la modul transsimbolic mitul sexogonic al Zburatorului . “

” Şi pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Ţesînd cu recile-i scîntei
O mreajă de văpaie. Şi cînd în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mînile pe piept,
I-nchide geana dulce;

Şi din oglindă luminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătînd închişi
Pe faţa ei întoarsă.

Ea îl privea cu un surîs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adînc în vis
De suflet să se prindă. “
“Iubirea este cea mai veche temă literară, tratată sub forme arhaice şi arhetipale în toate mitologiile şi religiile lumii.
Mentalitatea arhaică resimte iubirea ca o forţă atât de puternică, încât primul impact al sentimentelor îi este atribuit unei fiinţe supranaturale şi presupune un proces de iniţiere configurat într-un mit erotic.

Portretul zburătorului este romantic şi sugerează inadaptarea şi imposi-bilitatea reconcilierii celor două lumi, încât se face apartenenţa la natura demonică. Ca şi în ,,Luceafărul omul de geniu nu se poate coborî la nivelul mediu, cum nici omul simplu nu poate ajunge la un nivel superior.”

Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte… Octavian Paler
Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine! Octavian Paler

SIBILLA POESI

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

IMAGINEA TRINITARA A SORTII. MITUL URSITOARELOR.
In mitul autohton al Urselor, sau Ursitoarelor, acestea sunt infatisate ca fiind fapturi feminine, trei la numar. Uneori sunt descrise ca tinere frumoase,” Fetele care ursesc “, cu infatisarea unor Zane, alteori ca Batranele-Fecioare, ” Babele care ursesc ” si au infatisarea urata, semanand cu niste vrajitoare. Romulus Vulcanescu, in lucrarea ” Mitologie Romina “, spune ca : ” Fecioria zinelor tinere sau batrane inseamna starea de puritate fizica si spirituala strict necesara ritului ursirii si impartialitatii in ursire. Triada de Fete-Fecioare sau Babe-Fecioare corespunde intreitei ipostaze feminine a zeitei Hecate ( identificata uneori cu Artemis ), conceputa ca zeita a tuturor fapturilor pamantului si subpamantului, cand buna , cand rea, cand binevoitoare, cand rauvoitoare, cand protectoare, cand pedepsitoare. Imaginea trinitara a Sortii in mitologia romina, ca si imaginea probabil trinitara a zeitei Bendis la traci, si sigur trinitara a zeitei Hecate la romani si Artemis la greci, simbolizeaza acelasi substrat mitic indo-european al rascrucii destinului uman, de cumpana si alegere. ”

Ursitoarele vin la capataiul copilului nou nascut in primele zile imediat dupa nastere pentru a ursi soarta acestuia. Inca din cele mai vehi timpuri se acorda o importanta deosebita acestui moment, caci, stiindu-se ca Ursitoarele nu trebuie sub nici o forma a fi maniate , ca nu doresc a fi vazute de catre nimeni, si se credea ca de ele depinde intreg cursul vietii al nou nascutului de atunci inainte, si parintii copilului incercau prin rituri cunoscute , sa le imbuneze pe acestea, pentru a ursi de bine copilului, astfel incat momentul premergator sosirii Celor Trei Ursitoare era pregatit cu mare grija, si in detaliu. Se pregateau daruri pentru cinstirea si imbunarea Ursitoarelor, si, se stia ca nimeni nu are voie sa fie prezent in acel moment in camera copilului, pentru a nu se tulbura ursirea. Cele Trei Urse ( Ursitoare ) sunt cunoscute si denumite astfel : Torcatoarea, cea care toarce firul vietii noului nascut, asistata in acest timp de celelalte doua ursitoare, a doua ursitoare este Depanatoarea, cea care deapana firul tors de prima ursitoare pe ghemul vietii si, in fine, cea de a treia ursitoare este Curmatoarea, cea care taie cu o secera firul vietii . Deseori, a treia ursitoare, Curmatoarea a fost confundata cu Zana Mortii, insa nu este asa, Curmatoarea doar fixeaza in timp limita vietii, pe cand Moartea apare la momentul oportun si curma abia atunci firul vietii, respectiv la momentul predestinat de catre Soarta. Se spune ca Ghemul Vietii este luat de catre a treia ursitoare, de catre Curmatoare si aceasta il ascunde intr-o pestera in munti, loc in care doar Soarta are acces. Exista doua variante rituale ale ursirii, pima varianta opteaza pentru activitatea ursitoarelor in primele trei nopti de la nastere, activitatea lor desfasurandu-se succesiv, si, a doua varianta opteaza pentru ideea ca ursitoarele isi indeplinesc intreaga activitate de ursire doar in a treia noapte de la nastere. Cea mai apropiata varianta rituala de ursire este a doua, scotand in evidenta memoria culturala a componentelor etnogenezice ale poporului roman.
Se cunoaste ca Cele Trei Ursitoare nu trebuiau sa fie numite de catre nimeni pe numele lor Sfant. Grecii le numesc ” moirele ” : Clotho, Lachesis si Atropa . Romanii le numesc : Nona, Decuma si Morta. La noi, ele nu aveau nume individuale, erau numite eufemistic : Torcatoarea, Depanatoarea si Curmatoarea, in memoria culturala a mosilor si stramosilor nostrii existand imaginea ursitoarelor ca fiind fecioare batrane, onsiderate a fii sfinte, avand privirea mereu intunecata, erau tacute si neinduratoare. ” In perioada formarii credintei despre Soarta si Urse, parintii copilului nou nascut credeau ca puteau sa vada cum vin acestea noaptea si ca puteau auzi cum menesc acestea fiintarea fatului lor. Nu trebuiau sa faca nici o miscare sau sa scape un accent de mirare pentru a nu tulbura ursita si nici apoi sa divulge altora ce au vazut si auzit. Trebuia numai sa se roage in taina toata noaptea, cat stateau ursele in camera copilului, ca vizita lor sa fie cu noroc. Datorita insa indiscretiilor comise de parinti, ursitoarele au devenit invizibile. Rolul parintilor l-au luat moasele; se credea ca acestea fiind mai prudente, puteau sa vada si sa auda ursita copiilor pe care i-au mosit. Cand moasele vedeau ca intra tiptil ursitoarele, spuneau in gand o rugaciune :

Urselor,

Zanelor,

Frumoaselor,

Fecioarelor, cu bine veniti,

bine ne gasiti,

cum va primim,

cu pusa masa,

bucate direse,

vanaturi alese,

asa va ospatati,

pan` va dumiriti,

noroc sa meniti,

fatului mosit …

In legatura cu hotararile ursitoarelor exista doua teorii care sunt opuse : 1) impotriva acestor hotarari nu se poate face nimic pentru a le abate cursul general ( fabulatia ) si rar cel partial ( anecdotica ) si, 2) impotriva acestor hotarari se poate face ceva si uneori mai mult chiar decat s-ar crede. Prima teorie pledeaza pentru implacabilitatea, a doua pentru relativitatea deciziei urselor.
Si in prezent, in mai toate zonele folclorice se vorbeste deUrsitoare, mai mult, se pastreaza datinile si obiceiurile din mosi stramosi, cum este spre exemplificare in zona Banatului. In dimineata care succede ursirii, parintii copilului,( sau, dupa caz, daca mama si copilul sunt inca in spital, atunci batranii din casa indeplinesc acest rit ) pregatesc masa pentru ursitoare, pe masa asezandu-se trei daruri si, se spune ca cele trei daruri e de dorit sa fie identice, pentru a nu mania pe nici una din cele trei Urse. Mama nou nascutului va trebui sa tina minte ce viseaza in acea noapte, deci exista superstitia conform careia, la trezire, a doua zi in zori, mama sub nici o forma sa nu se trezeasca cu fata spre fereastra caci ” ii vor zbura semnele din vis ” , va uita ce a visat si care se va implini, caci e Noaptea Tainica a Ursitoarelor. De regula, una din batranele din familie o atentioneaza pe mama, sa se trezeasca cu fata spre perete, tocmai pentru ca sa tina minte visul noptii tainice. Mama nu are voie sa spuna decat copilului sau ce a visat in acea noapte, si aceasta dupa ce este destul de mare ca sa inteleaga. Exista si credinta ca, daca mama este in imposibilitatea de a efectua ritul, singura care o poate inlocui este moasa copilului. Tot in Banat si in prezent , se pastreaza obiceiul ca a doua zi dupa Noaptea Ursirii, moasa copilului sa primeasca un dar din partea familiei, tocmai pentru a purta noroc in sortire nou nascutului, adica, moasa fiind alaturi de mama, singurele care mai pot interveni pe parcursul vietii copilului, pentru imblanzirea ursitoarelor, prin multe daruri si rugaciuni, astfel incat sa influenteze in bine ” indreptarea sortii ” copilului. Se pare ca exista si in folclorul banatean versuri pastrate de-a lungul timpului prin care se face referire la momentul ursirii, cum ar fii :

” am avut si eu o viata,

legata c-un fir de ata,

si nacazuri in tot locul,

arza-l focu` nenorocu,

of, Ursita Rea,

cu grea Soarta ma ursea,

of, sufletul meu,

s-o schimba destinul greu … “
Impotriva celor ursite de catre Urse, se poate asadar interveni numai partial si cu sorti reduse de izbanda, prin vraji, descantece, rugaciuni, etc. Mitoligia romina, ca mitologie pastorala, mentioneaza ca ipostaze divine trei ursitori ciobani sau trei ursitoare ciobanite. Nu se cunosc deocamdata in ce imprejurari istorice, ipostazele pastorale ale Sortii, ciobanii-ursitori sau ciobanitele-ursitoare au cedat locul unor fapturi semidivine specializate in ursire. ” Ursele traseaza in linii mari, momentele biografice ale vietii noilor nascuti, abulatia destinului lor individual. Ele nu se amesteca in anecdotica vietii celui ursit. “
SIBILLA POESIS
informaţii preluate din Romulus Vulcănescu – Mitologia română

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

DIVINITATEA, CULTUL, HERALDICA SI EMBLEMATICA LUNII – MITOLOGIE
LUNA SFANTA-MITOLOGIE

Un rol important in mitologia romana ii revine LunIi, acest rol fiind relevat in superstitii, datini, credinte, traditii magico-mitice.

Exista trei cicluri de legende mitice despre Luna :

- Luna infatisata ca un corp luminos ( lumanare, opait ) cu valoare de astru;

- Luna infatisata ca o faptura mitica masculina care ajuta Soarele ;

- Luna infatisata ca o faptura mitica feminina, care este codependenta de Soare ;

O legenda mitica arhetipica se refera la creatia Soarelui, Lunii si stelelor, in conditiile in care rostul lor fusese deja stabilit. Conform acestei legende Fartatul ( travestit de mitologia populara crestina in Dumnezeu ) implineste misiunea creatiei luminatorilor zilei si noptii astfel : ” a luat un bot de aur, a rupt dintr-insul mai multe bucati si le-a aruncat pe Cer . Din bucatile de aur aruncate pe Cer au iesit Soarele, Luna , Luceferii si Stelele . “

O alta legenda prezinta Astrii-Oameni care luminau lumea, mergand pe pamant printre oameni, lumina lor orbea, caldura lor frigea, iar drumul lung pe pamantul neregulat, cu munti, dealuri si vai ii obosea din calea afara. Concomitent Astri-Oameni si oamenii au cerut Atotputernicului sa ridice Cerul de pe pamant in slavi. Ca barbat Luna trebuia sa indeplineasca rolul de luminator al pamantului in timp de noapte. Fauritorul lumii ii stabileste mersul pe * un drumusor de argint, pe amandoua partile cu poieni. Soarele spune femeii lui sa pregateasca dimineata, dupa ce pleaca pe Cer, toate cele cuvenite, ca vine tovarasul lui, luminatorul de noapte sa se odihneasca .

In alta legenda Luna este infatisata ca o faptura feminina si, sunt scoase in evidenta aspecte diferite ale feminitatii Lunei :

- Luna ca nevasta a Cerului Sfant ( in varianta mitica crestina Cerul Sfant este Dumnezeu ) ;

- Luna ca o Sfanta care ajuta pe Sfantul Soare sa lumineze pamantul noaptea, cand acesta se odihneste de umbletul lui ziua ;

- Luna ca o sora a soarelui ;

( Romulus Vulcanescu – Mitologie Romîna )
FARA SENS …

da, m-am trezit din …. vis,

incremenita-n clar de ciuta,

nu-mi plange lacrima, s-a stins,

ramas-a-n umbra ei o urma sluta,

se luneca-n albastrul rosiatic de abis,

imi rad uimirea pe-o mirare ofilita,

vanat si-atat , destin incert,

si am uitat s-alerg, nu-s obosita,

descant izvor de Luna si, astept …

SIBILLA POESIS
DIVINITATEA SI CULTUL METEOROLOGIC AL LUNII

Cand Luna e asaltata de varcolaci, da semne de vremuire sau intemperii. Cand un corn al ei e indreptat in jos, semn de ploaie, ambele coarne in sus, semn de seceta. Cand e Crai nou si secera se desface in doua , atunci copiii se roaga la Luna sa le dea ceva ( sanatate, bani, pedeapsa dusmanilor lor etc. )

In noptile cu Luna Noua nu se faceau semanaturi, deoarece boabele nu se legau, nu se faceau nunti, pentru ca nu durau casniciile, nu se impreunau animalele, ca sa prinda rod.

In nptile cu Luna Plina se pornea plugul, se faceau semanaturi, copilul conceput sau nascut pe Luna Plina se considera norocos. Tot in noptile cu Luna Plina se culegeau plante de leac si se preparau fierturi, licori, hapuri, cataplasme, cu care se incepea tratamentul chiar in rastimpul Lunii Pline .

La Luna Noua fetele faceau farmece de ursita. Ieseau din casa cu briul descins, il zvirleau in sus, catre Luna si apoi bateau streasina casei cu el rostind :

Luna, Luna,

doamna buna,

bun cal ai,

si frau n-ai ,

sa te duci la ursita me,

sa te duci si sa mi-l aduci,

de l-ai gasi dormind in pat,

sa-l iei si sa-l vari sub pat,

si de sub pat,

sa-l dai pe usa afara,

si la mine sa-l pornesti,

prin padure fara sine,

si p-un sat fara rusine …

( Romulus Vulcanescu – Mitologie Romina )
HERALDICA SI EMBLEMATICA LUNII :

Intocmai ca si Soarele, Luna a facut parte din heraldica si emblematica celor trei tari romane : Transivania, Moldova si Muntenia. Uneori reprezentarea ei emblematica a fost compusa prin juxtapunerea profilului Lunii Noi cu Luna Plina. Imaginea aceasta compozita ar putea sugera starea de androginitate a Lunii mai mult decat de masculinitate sau feminitate. Aceasta deoarece Luna Noua simbolizeaza masculinitatea Lunii, iar Luna Plina feminitatea ei. Bipolaritatea sexuala a Lunii reflecta un aspect esential al Cultului Lunii, rituri contradictorii de promovare a dragostei pure, ideale sau a sexualitatii primare si sexualitatii morbide.

( Romulus Vulcanescu – Mitologia Lunii )
” Luna e voalul de argint al tacerii > ” ( Ionel Teodoreanu )
” Luna trezeste semnele de punctuatie ale … noptii . ” ( Costel Zagan )

SIBILLA POESIS

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

ARICIUL, FAPTURA MITICA – EROU CIVILIZATOR !
Ariciul detine un rol important, un rol cosmogonic in legendele mitice, in basmele fantastice, prezent in superstitii, datini, credinte ale poporului roman. Faptura mitica a ariciului, ii confera atribute, sarcini, cu calitati deosebite : muncitor, inventiv, inteligent, drept, iubit si admirat de catre popor . Ariciul este intalnit si in folclorul universal, in folclorul african dar si in cel asiatic, fiind considerat inventator al focului, al agriculturii, erou civilizator.

In mitologia romana, ariciul este considerat ca fiind cel mai drept ” concurent ” al celor doi demiurgi : Fartatul si Nefartatul, acestia consultandu-l des mai ales in rezolvarea unor etape esentiale ale creatiei, insa, il consulta nu direct, ci indirect, prin intermediari, alte fapturi mitice : albina, corbul, naparca . Ariciul este considerat ca fiind drept, cu decizii intelepte, si, demiurgii, apeleaza la sfatul lui sau, chiar lasa ariciul sa creeze ceea ce ei considerau ca nu s-ar fi cuvenit sa creeze ei : ridicarea Cerului deasupra Pamantului, ridicarea si impartirea apelor pe Pamant, crearea muntilor, movilelor, dealurilor, crearea campiilor si vailor, etc. Cel mai important rol, cea mai dificila si provocatoare sarcina a Ariciului este insa, aceea de a drege ceea ce nu au conceput bine cei doi demiurgi, Fartatul si Nefartatul. Dintre cei care s-au aplecat asupra studierii, culegerii legendelor mitice, scrierii si publicarii lor, mentionat de catre Romulus Vulcanescu in ” Mitologie Romina ” este L. A. Candrea, care atribuie micutei fapturi mitice, doua atributii majore, si anume :

- ariciul ii sfatuieste pe demiurgi cum anume sa faca muntii si vaile ;

- ariciul concepe, creeaza el insusi muntii si vaile in locul celor doi demiurgi ;

L. A. Candrea considera ca Ariciul este ” adevaratul inginer al creatiei “. La randul sau, Mircea Eliade, acorda Ariciului acelasi caracter demiurgic , in procesul complex al cosmogoniei .

In descantece si strigaturi, ariciul nu este prezent, insa, el figureaza la loc de seama in medicina magica si in meteorologie. Ariciul este considerat un animal ignic, de obarsie solara, tepii lui magici fiind folositi in vindecarea frigurilor, sau, in tratarea tremuriciului. Bolnavii erau intepati cu acele de arici, care frig, pun sangele in miscare si prin urmare impiedica tremuriciul. Tepii ariciului frig precum razele soarelui . Batranii, mosii si babele, distingeau si talmaceau dupa mersul si ascunzisurile aricilor, schimbarea timpului in vremea verii : mersul grabit spre ascunzis sau sub radacini de copac prevesteste vreme rea, ploi, furtuni, racirea vremii, mersul incet, alene, odihna aricilor in afara ascunzisurilor , prezice vreme buna , frumoasa, insorita .

Uciderea Ariciului a fost si inca este considerata pacat, este pastrata mai ales in folclor superstitia conform careia e pacat mare sa omori un arici. Tolerarea si ingrijirea Ariciului pe langa gospodarie, este considerata ca fiind placuta demiurgilor, mai apoi lui Dumnezeu, de bun augur .

Din toate aceste motive, ariciul este considerat ca fiind un Erou Civilizator, si continua sa fie o prezenta agreata in gospodariile oamenilor .
SIBILLA POESIS

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

” BLESTEMUL SOLOMONARULUI ! “
“Am ferecat şercanul în Iezerul Alb. Vedeţi? Sânge pe Soare. Cu lumina asta ne spală, ne doare şi în chindia pieptului drumurile mele se înnoadă. E semn. Flacără, aprinde-mi candela cu untdelemn de zârnă! Vremea o să-apună, Firea o s-apună…la rădăcină de alun.
Totuna-i pentru lume de-o să mai fiu sau nu. N-o să mai port pe umeri norii, şi-a ploii îngenunchiată ascultare n-o să mai am, iar grindina adunată în tâmplă n-o s-o mai descânt dospind balauri de rouă. M-or dormi livezile ce-am ferit de pojar. M-or dormi? M-or chema? M-or căuta mucoşii uliţei să le umplu sânul murdar de scoruşe rumene, în timp ce semăn cu inima buruieni de leac pe la porţi şi prăsire de zvârlugi în iazuri… M-or cânta sticleţii a jale de toamnă? Mor…
O, voi, cuvintele mele de vrajă, dragele mele, veţi pleca în pribegie spre unghere neştiute de înstelare, în locuri sleite de putere. Nu pe moşia vântului turbat, unde porunciţi apei chip de nea, sau pe-a piscului cremene, înlănţuind trăsnete învolburate de a oamenilor păcate. Şi niciodată printre fiarele poveştilor, îmblânzind pe Împăratul Şerpilor pentru nestemata lui din frunte. Dragele mele, nimic din acestea, în veac.
Ispitiţi de aburul uşorului trai, oamenii o să vă uite frâiele şi fiinţa voastră de slavă. Mucegaiul amorţirii se va aşterne peste răbojurile limbilor încâlcite. Mătrăgună, răsuflare tăiată, muget de cerb săgetat fi-va atunci în crugul lumii, iar voi…întemniţate între coperte aurite de ceasloave, supuse la silnicii fără număr.
O, voi, înţeleptele mele, nu vă pot pângări în părăsire, pe-a miezului nopţii tăiş de timp. Mai bine robie, decât nemurire în rău. Să umple gândul un ochi hain, dar ei să nu-l vadă, să sune de-a surda o ţarcă de hârtie, să îngheţe puterea voastră-n tămâia unui luceafăr. Floare de uitare vă poruncesc să fiţi, amăgire. Să caute-n voi negăsindul, cum caută viaţa fiindul, pustiu de-nsetare şi gheaţă de soare. Pân’ la capătul lumii să dezlege şarada, până când Împăratul Şerpilor o să-şi muşte coada. Cimitire de cuvinte spoite, pe Apa Sâmbetei putrezite, să curgă. Până la a seninului rugă să nu mai fie din voi decât fugă: după urmă, după turmă, după roi, după spunerile noi…
Crească-mi rădăcini, fagule! Vremea mea s-apună! Carnea mi se face lemn nevinovat. Ielele s-adună. Şercanul se zbate în iezer… şi-i degeaba. Mai am o lacrimă pentru voi, pe Alba. D-apoi cine-s eu? O taină mai am a vă spune şi gata-i: oh, eu sunt neam uitat de kapnobatai. “

PRELUAT DE PE [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] :
” Solomonarul este unul dintre cele mai enigmatice personaje ale mitologiei populare romanesti. Mai mult decat niste simpli “vrajitori”, solomonarii, numiti si grindinari, hultani, ghetari, izgonitori de nori sau zgrabuntasi erau – ori poate mai sunt inca – initiati la “scolile de solomonarie” in stiintele astrologiei, ale prezicerii viitorului, dar mai ales in stapanirea tuturor fenomenelor meteorologice. Desi se pare ca termenul “solomonar” a patruns in lexicul romanesc abia prin secolele XVII-XVIII, originea primilor izgonitori de nori se pierde in adancimile istoriei. Unii ii alatura vechilor preoti asceti traco-geti – kapnobatai (“calatori prin nori” sau “umblatori prin fum”), cei care sagetau norii spre a opri balaurii furtunilor. Altii spun c-ar fi urmasi ai Sfantului Ilie, des intalnit in legendele populare, taumaturgul “care-i fulgera pe draci si oamenii pacatosi”. Mai este o varianta: asa cum se spune intr-un basm bucovinean, cules in 1932, “puterea, Solomonarii o au de la imparatul cel intelept Solomon, care a stapanit toate tainele de pe lumea asta”. Solomon, faimosul rege iudeu biblic, putea sa inchida si sa deschida cerurile, iar la porunca lui vanturile il ridicau chiar pana la Dumnezeu. “

” Stapani ai vanturilor si calatori prin nori, solomonarii traiesc jumatate in poveste, jumatate prin padurile Bucovinei. Nu exista sat prin care trecerea lor sa nu fi lasat in urma minuni. Aducatori de ploi si risipitori de furtuni, ei poarta oameni prin ceruri si fac sa curga laptele din copaci. Calatorie pe urmele unor mistere stravechi … “

( ARTICOL PRELUAT DIN FORMULA AS )

” În studiul de mitologie româneasca mentionat, Traian Herseni emite o ipoteza pe care, pe buna dreptate, o considera abordând o treapta superioara de probabilitate fata de cele emise anterior. Traian Herseni, într-un studiu consacrat dragonului trac, descrie pe capnobanti drespt caligarii daci calatori prin nori, care provocau sau împiedicau ploile fertilizatoare la daci si supravietuiesc transsimbolizati în mitul solomonarilor la români. Ipoteza se refera la viziunea evolutionista care se degaja din reconstituirea celor trei faze principale ale activitatii personajelor mitologice care premerg solomonarilor: „1. o faza arhaica, în care balaurul (dragonul) era un demon al apelor, al apelor terestre, al lacurilor de munte (considerate fara fund), ca si al apelor atmosferice, mai ales al norilor capabili de a se ridica, a pluti si de a se deplasa în aer fara aripi, ca aburii, bruma si ceata; 2. o faza mai înaintata, în care balaurul salbatic a fost subjugat de magician, pentru a-i pune frâul, a-l calari si pentru a stapâni prin intermediul lui norii si mai ales furtunile. Acesta este cazul atestat de Strabon, al ktistai-lor sau skistai-lor geto-daci, considerati pentru aceasta drept calatori in nori; 3. o faza mai recenta, în care balaurul (dragonul) a fost botezat în sensul ca el a fost atribuit Sf. Ilie, singur sau ca intermediar al bunului Dumnezeu. La un moment dat, probabil în faza a doua, magicienii sau, în terminologia folclorica româna, solomonarii au abuzat de puterea lor si au folosit balaurii împotriva oamenilor, de aici aparitia unei noi categorii de magie alba, aceea a anti-solomonarilor, care au stapânit nu numai balaurii, ci de asemenea si pe solomonari, pentru a-i constrânge la actiuni exclusiv favorabile oamenilor. Solomonarii si anti-solomonarii au persistat, ca si balaurii, îndelung timp în spatiul carpato-danubian, cu toata aparitia si învatamintele. Profund diferite, ale bisericii crestine!”.
Din „Mitologie româna” de Romulus Vulcanescu
SIBILLA POESIS
material preluat de pe [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] si surse proprii ( prietenul de suflet- Solomonar , cu multumiri )

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

CULTUL APELOR, ÎN MITOLOGIA POPORULUI ROMÂN …
În ” Mitologie Romînă “, Romulus Vulcanescu, subliniaza cateva aspecte ale Hidromitologiei :

- apa reprezinta substanta primordiala, esentiala si germinativa, categorie proteica si generatoare de viata ;

- in conceptia antropocosmica primitiva despre lume si existenta, universul a fost inchipuit ca un orcan de ape indefinit de infinite, ” din adancurile carora au emers arborele cosmic si pamantul ” ;

- in perioada arhaica, apa a capatat functiuni mitice deosebite : existentiale si cognitive ;

- apa era considerata in medicina magica , un panaceu universal . apa face parte dintr-un grup de substante genuine ( pamantul, focul, aerul, si lumina ) ;

- in stadiul premitologic ,” apele cosmice se precipitau din ceruri, sub forma apelor ceresti, pe discul de pamant si tasneau din adancurile pamantului, sub forma de ape subpamantene ; si unele si altele separau sau uneau, purificau sau fertilizau, consacrau sau sacralizau, fapturile create din substanta lor ;

- apele ceresti si apele pamantesti su fost considerate totdeauna ape pure, pline de virtuti misterioase, de puteri supranaturale; invers apele subterane ;
Cultul apelor :

Cultul apelor, confera un rol deosebit , apei neincepute din izvoare si fantani. Se cunoaste datina dacilor riverani Danubiului, aceea a impartasirii cu apa. Apa neinceputa era considerata a fi apa sacra, cu rol purificator . Se stropeau locuri, obiecte, fapturi, pentru a li se reda puterea ” pentru a le feri de daimonii raufacatori ai apelor, sau de perfidiile apelor rele . ” Tot cu apa considerata sacra sau consacrata se proceda si la spalarea rituala a mainilor, a obiectelor sacre, amuletelor, simulacre de statuete de semizei, zei si eroi mitici.

” Cu ajutorul apei se practica hidromancia . Unii vrajitori de apa prevesteau viitorul prin divinitati de apa. Vrajitorii de apa foloseau vase de metal apa curata, pentru a ghici in oglinda apei ; citeau in apele linistite din fantani, cum si unde vremuiau ploile si zapezile. Cu apa lustrala se spalau copiii la nastere ( in crestinism au inceput sa se boteze copiii ), la nunta se spalau pe maini si fata tinerii insurati, se stropeau cu apa nuntasii pentru a se purifica nunta ; la moarte se spala cadavrul , se punea apa intr-un vas in camera funerara ca sa-si spele mainile cei indoliati cand se intorceau de la mormant. In complicate rituri de trecere se transformau calitatile negative in pozitive , se neutraliza maledictia , se perfectau miturile ; se da 40 de zile apa de pomana pentru morti … “

” mai badita, badisor,

nu-mi trimite-atata dor,

pe parau si pe izvor,

dar vina tu singurel,

singurel cu gura ta

sa-ti potolesti inima … “

” cand ne-avem noi bade , bine,

erau calde raurile

si mai line vanturile,

de cand bade ne-am urat,

raurile s-or racit,

vanturile s-or asprit … “

” precum apa cea curata,

ce nu se strica vre-o data,

asa si dragostea vostra,

sa fie … apa cereasca …

si ca apa de izvor,

limpede si far` de nor,

sa va fie dragostea,

oriunde va veti afla … “
” Apele mirifice sunt : Apa Duminicii si Apa Sambetei . Apa Duminicii izvoraste din Rai , da ocol cerurilor in spirala , si coboara pe pamant, ca o apa fasta, benefica. Apa Sambetei da tarcol Pamantului si coboara in spirala in fundul Iadului ca o apa nefasta , malefica. Pe prima oamenii o invoca in rugaciunile lor, pe a doua o urasc si o blestema , ca fiind infernala. Pe firul acestor ape oamenii pot urca in ceruri sau cobora in subpamanturi, bineinteles respectand ritul calatoriei in spirala . “

” maicuta cand m-ai facut,

mai bine m-ai fi pierdut ,

intr-o margine de rau,

intr-o iarba pana-n brau,

apa sa ma-nveseleasca,

sufletul sa-mi linisteasca … “
” spune-mi maica-adevarat,

in ce apa m-ai scaldat,

oare-n apa de la iaz,

ca sa fiu numai necaz,

ori cu apa cea de sara,

ca sa fiu tot de ocara,

si sa umblu-n lung si-n lat,

pe apa si pe uscat,

sa calc cu picioarele,

cat alearga soarele … “
” dragi imi sunt izvoarele,
Luna si cu Soarele … “

” Apele line sunt amagitoare .” ( anonimus )
” Toate apele au culoarea inecului . ” ( Emil Cioran )
” Uitam ca cerul apei si al vietii este acelasi . ” ( Jacques Yves Cousteau )
” Apa, cu cat e mai saraca, cu atat e mai limpede . ” ( Valeriu Butulescu )
” Apa trece, pietrele raman, dar numai ele cunosc pretul . ” ( Vasile Ghica )
” Apa este singura bautura pentru un om intelept . ” ( Henry David Thoreau )

SIBILLA POESIS

Romulus Vulcanescu – ” Mitologie Română “

citate preluate de pe citatecelebre.eu

” Cantece despre natura ” – Ligia Birgu Georgescu

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Subiect: HIPERBOREEA MITICA Lun 28 Dec 2009 - 1:34

HIPERBOREEA MITICA
Mitologia, este o coordonata esentiala a unei culturi, si dupa depasirea stadiului de primitivitate, chiar si in celelalte stadii social-istorice. din ce in se superioare. Unele aspecte ale vietii mitologice sunt surprinse in traditiile laice ale popoarelor evoluate.
Istoriografia mitologiei romane ne releva, in general, etapele de dezoltare ale culturogenezei autohtone permanente, si, in particular,aspectele mitogenezei autohtone in evolutia spiritualitatii romane, dimensiunile axiologice ale gandirii mitice romane, asa cum acestea converg din existenta istorica a poporului roman.
N. Densusianu a considerat civilizatia si cultura pelasga drept substratul culturii trace, care continua opera unui mare popor. El descrie marile monumente preistorice ale mitologiei pelasge : tumulusurile eroice, mormantul lui Achile din Insula Alba ( Leuce ), templul hiperboreilor din Insula Alba ( si traditia romana despre templu ), movilele comemorative ale lui Osiris, brazda cea uriasa de plug a lui Osiris ( sub numele lui Novac ), simulacrele megalitice ale divinitatilor primitive pelasge, altarele ciclopeice de pe Muntele Caraiman, Columna Cerului din Carpati, columna boreala langa Istrul de jos, columnele lui Hercule, Obeliscul de la Polovragi, lana de aur, etc. Revine posteritatii datoria de a revizui si adauga, pentru a aduce la zi, in masura necesitatilor si posibilitatilor partile perene ale ipotezei pelasge a lui N. Densusianu.
In legatura cu originea oamenilor din regiunea carpatica, trei sunt ipotezele semnificative :
- ipoteza homo artifex : omul creator de arta de la Cucuteni, Vadastra, Hamangia, etc, a marcat prima revolutie culturala in viata autohtonilor, fiind primul creator de cultura si civilizatie a lemnului si lutului, de organizator social, economic, militar si de sistem de credinte relativ unitare; arheologii si istoricii paleoculturii considera omul acestei perioade ca o faptura cu orizont larg, cu un simt artistic deosebit, sub raportul originalitatii, un unicat pe glob; homo artifex pune bazele unei mitologii predace, care intra in compozitia mitologiei protodace si dace;
- homo pelasgensis, ipoteza omului pelasg, sau a uriasului ( N Densusianu ) : ” leaganul civilizatiei si culturii omenirii ” se datoreste pelasgilor, un popor numeros, viguros si genial, care a infiintat primul mare stat mondial; ” pelasgii au fost cei dintai care au adunat in societate familiile si triburile raspandite prin caverne , prin munti si paduri , au intemeiat sate si orase, au format cele dintai state , au dat supusilor lor legi si au introdus modul lor de viata mai bland ” : pelasgii – oameni asemeni zeilor, hiperboreii ;
- homo nigroidensis : ideea suprapunerii pelasgilor peste substratul etiopian , inaintea veniriiarienilor, adica, peste rasa neagra se suprapune rasa alba ; Dacia preistorica a fost numita de straini : Arabia, Tartaria, Tara Neagra, Vlahia Neagra, Cumania Neagra, termenul arab derivand din Sarab ( casta nobiliara la daci ) , poporul tarmurean ;
Hiperboreea :
Polus Geticus, Axis Boreis, denumiri associate tinutului hyperborean definesc foarte clar notiunea de centru, ca pol spiritual gen “Centrul Lumii”, “Macaron nesoi”, “Isulele fericitilor” – “acolo unde cerul poate comunica cu pamantul” (Mircea Eliade – Istoria religiilor) si care au intotdeauna o reprezentare mitico-geografica, cosmica si telurica totodata gen Shambala, Eden, Pong-Lai, Gradina lui Ghilgames etc.
Dupa Pindar “nimeni, nici pe pamant nici pe mare nu putea descoperi calea minunata care duce catre jocurile Hiperboreenilor” (Pyth. X.29). Altfel spus, tara si locuitorii ei aici apartineau unei geografii mitice. Ei sunt o semintie sfanta scutita de boli si batranete, caci tot Pindar afirma despre Hiperboreeni ca “pot sa traiasca 1000 de ani, ei nu cunosc nici munca nici luptele si isi petrec vrmea dansand din lira si flaut”. Dupa Eliade este vorba despre un loc paradisiac comparabil cu insulele fericitilor unde se duceau sufletele eroilor. Este vorba deci despre un taram bidimensional, unul geographic (vezi relatarile anticilor din izvoare istoric), si unul mitologic care tine de un taram paradisiac “de dincolo de Boreas” dupa mitul Delfic. Taramul geographic este aici o poarta spre cel mitic (Apollo era numit zeul portii, la grecii clasici tocmai pentru ca “favoriza” trecerea in lumea de dincolo.) cum spre exemplu avem edenul biblic cu reprezentarea geografica ce cuprindea raurile Tigru si Eufrat (Geneza II.10,14).
Dobandirea Edenului mitic ca si la Hiperboreeni impunea renuntare la lume, contemplarea divinitatii si diferite practici si tehnici spirituale. Dupa cum o descriu scriitorii antici, Dacia corespundea perfect cerintelor unui astfel de taram. Apollo devine prin excelenta zeu al purificarilor la daci, pesterile in care meditau preotii daco-geti, posturile abstinentele si vegetarianismul confereau din plin aceasta calitate. Este foarte important de mentinut ca cheia portii spre aceste dimensiuni, taramuri paradisiace, la toate popoarele (Tibet spre exemplu) se obtin ca o recompensa in urma practicilor spirituale.
Unii istorici afirma ca Hiperborea geografica ar fi reprezentarea polului nord, dar e foarte clar ca Hiperborea mitica, spirituala, desemneaza “Polus Geticus”, Hiperborea ca pol spiritual suprapusa unui taram fizic si ca pol geografic. Probabil ca Apollo este celt sau ca are o origine asiatica, dupa Eliade (patara, didimos, claros) dar e clar ca este Hiperborean prin initiere, initierea fiind o renastere spirituala, ritualica. Se stie ca ofrandele date de Hiperboreni lui Apollo erau invelite in paie de grau, ori femeile din Tracia si Panonia nu savarseau ritualuri fara paie de grau (vezi Getica lui Vasile Parvan)
( preluat de pe [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] )
Kazarov spunea: “Nu exista alta paralela mai buna pentru credinta in nemurire a getilor decat credinta in Hiperboreeni. Hiperboreeni, acest neam fericit ducand o viata spirituala, undeva dincolo de munti, sunt la propriu sufletele drepte ale celor morti. Schroder a dovedit ca credinta in Hiperboreeni este de origine tracica…asemanarea dintre Hiperboreeni si ‘getii care se duc la Zamolxis’, sare in ochi”.
Asemenea taramuri bidimensionale se intalnesc la toate popoarele. Trecerea in “dincolo” se facea dupa indelungate practice spirituale, pe anumite conjuncture astrale si anumite incantatii magice, precum descriu Hiperboreeni (Abaris, Pitagoras, Orpheu, Dionisos, Zamolxis, Apollon etc.) si care dupa Eliade erau prin excelenta samani efectuand calatorii extatice intrand in transe ori practicand transfigurari rituale.
Hiperboreeni erau tare piosi ceea ce aminteste de calugarii daci. “Bachilide III.58″ spune ca: “pentru a le rasplati pietatea, Apollon ia transportat pe Cresus si pe ficele sale in tara Hiperboreenilor.”
( preluat de pe [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link] )

SIBILLA POESIS

bibliografie : Romulus Vulcanescu ” Mitologie Romina “

N Densusianu ” Dacia preistorica “

preluare fragmente de pe net : [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

STELELE ŞI IMPORTANŢA LOR MITICĂ
Stelele îndeplinesc multiple roluri mitice iar originile lor cosmice se datorează ” stropilor de lumină cu care arborele cosmic a ieşit fosforescent din apele primordiale ” .
În ” Mitologie Română ”, Romulus Vulcănescu , subliniază astfel descrierea stelelor :
- stelele sunt acoliţi ai Soarelui Sfant şi ai Sfintei Luni ;
- stelele sunt luminile palide ale Raiului ce străbat prin crăpăturile podului de Cer , candele pe care îngerii le aprind în amurg şi le sting în zori ;
- părticele din sufletele oamenilor care la naştere se urcă la cer , se îmbată de lumina cerească şi dăinuiesc acolo , veghînd asupra destinului celor din care s-au desprins ; când ursita purtătorului lor de suflet se încheie pe pământ , cad din cer lăsând o dâră de lumină ; stelele , fragmente de suflet sunt indicatori divini ai destinului uman ( dacă sufletul celui decedat e curat , fragmentul de suflet îl răpeşte şi se-ntoarce cu el la Cer pentru ca să se odihnească in Rai , dimpotrivă, dacă sufletul celui decedat e necurat se contopeşte cu restul sufletului şi rătăceşte în lume sau se prăbuşeşte in iad ;
Întoarcerea sufletului în Cer pentru a se întregi cu partea lui pământească este numită în popor Marea Trecere , sufletul străbate mai multe vămi ale văduhului ca să ajungă în Rai .
” A muri înseamnă a te muta într-o stea ! ” ( Octavian Paler )
Stelele cu roluri mitice sunt :
- stele logostele : vrăjitorii şi cititorii în stele se ocupau de activitatea mitică a logostelelor, considerate ca fiind acoliţi ai Ursitoarelor, astfel, ei fie interveneau în norocul şi modificarea parţială a destinului solicitantului, fie îi iniţiau pe oameni cum să procedeze în acest scop ;
O, stea, logostea,
tu ursita mea,
îndură-te de mine,
şi fă-mă să-nţeleg ,
drumul meu întreg,
de mă-nalţ sau cad ,
murdar ca un vier,
curat ca raza ta din Cer …
Dragostea era invocată noaptea când Cerul era înstelat , pe pragul casei, şoptit şi cu mâinile ridicate :
tu stea, logostea …
să umbli-n lung şi-n lat ,
pe unde-oi găsi ,
scrisă ursita lui …
la ea să te duci,
cu biciul să plesneşti,
din somn s-o trezeşti,
la mine s-o trimiţi,
în vis s-o visez,
aievea s-o văz,
să nu-i vie a sta,
să nu-i vie a dormi,
nici a odihni ,
pîn la mine n-o veni …
- Luceferii , acele stele mari ce închid şi deschid porţile nopţilor : Luceafărul de seară este înlocuit spre dimineaţă de Luceafărul de zori, iar dimineaţa cu Luceafărul boilor . Luceferii erau consideraţi a fi copiii Soarelui , rezultaţi din hierogamia Soarelui cu stelele ( oamenii ).
Mihai Eminescu surprinde drama Luceafărului de noapte îndrăgostit de-o pământeană :

……………………………….
Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indreapta
Linga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.
Privea în zare cum pe mari
Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce.
Il vede azi, il vede mini,
Astfel dorinta-i gata;
El iar, privind de saptamini,
Ii cade draga fata.
Cum ea pe coate-si razima
Visind ale ei timple
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se imple.
Si cât de viu s-aprinde el
In orisicare sara,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apara.
- stelele cu coadă, îmsemnele arhedemonilor, străbat Cerul mai multe zile la rând şi vestesc războaie, boli, catastrofe, molimi, nenorociri ;
- constelaţiile, grupe de stele ce indică şi reflectă ocupaţii de bază ale românilor de-a lungul întregii lor istorii : păstoritul, agricultura, vânătoarea, pescuitul, albinăritul ;
Importanţa şi rolul stelelor în istoria poporului român se regăseşte şi în heraldică ( ex. : stema Moldovei reproduce un cap de bour cu stea în frunte ) . În ” Dacia Preistorică ” , Nicolae Densuşianu concluzionează faptul că autohtonii, dacii , dispuneau de o astronomie bine pusă la punct şi care sub aspect pastoral şi agricol anticipa astronomia latină şi greacă .
Sibilla Poesis

” Mitologie Română ” – Romulus Vulcănescu

” Dacia Preistorică ” – Nicolae Densuşianu

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

Sfântul Andrei – Moşul din Carpaţi!
TROPAR
„Că cel dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă”
*******
Mâine, întreaga creştinătate îl prăznuieşte pe Sfântul Andrei, Cel dintâi chemat la apostolie. Pentru noi românii, sărbătoarea acestui sfânt are o importanţă aparte, întrucât el este naşul de botez al poporului nostru. În decursul istoriei, prezenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul de astăzi al României a fost nu de puţine ori contestata sau ignorată, deşi există nenumărate dovezi ale prezenţei lui în ţinuturile „lupilor”, după cum o demonstrează şi argumentele cuprinse în volumul „Andrei, Apostolul lupilor”, semnat de Dumitru Manolache, a cărui a doua ediţie a fost recent lansată. Printre aceste dovezi, una este de excepţie: cea referitoare la prezenţa Apostolului Andrei în memoria pustnicilor păstrători de la Râmeţi, consemnată de către unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai noştri, regretatul părinte Ghelasie de la Râmeţi, pe care o prezentăm în continuare.
Intr-o carte pe care o dedica ”Mosului din Carpati”, Pustnicul Neofit, din stravechea vatra eremita-pustniceasca a Rametului, din Muntii Apuseni, invocand o traditie „tainica”, ce se mentine in pofida tuturor piedicilor, relateaza unele „memorii ce nu se sterg, care reapar tocmai cand se considera ca s-au pierdut”, referitoare la continuitatea succesorala a „duhului de traire in acest specific de caracter carpatin”. Este vorba despre o traditie pastrata si comunicata de la un pustnic la altul, pana in zilele noastre, referitoare la momentul trecerii dacilor la crestinism.

Marele Preot dac devine preotul lui Hristos
Asa cum ne spune parintele Ghelasie, urmasul mos-pustnicului petrecea o perioada de timp in Sfantul Munte Athos, de unde se intorcea si abia dupa aceea primea asa-zisa „succesiune” de mos-pustnic. „Se pastra tradita din vechimea traco-dacilor, cand urmasul lui Zalmoxe, si dupa el al marilor preoti, trebuia sa calatoreasca in Tarile Inteleptilor, dupa care se stabilea ca «Inteleptul Divin» al neamului sau si totodata unul dintre inteleptii lumii”. Referindu-se la tinuturile din zona
Manastirii Rameti, parintele Ghelasie spune: „Se vorbeste de o traditie care spune ca in acest loc a fost ultimul urmas al ultimului «preot al dacilor», dupa cucerirea de catre romanii lui Traian. Acesta s-a «ascuns» in munti, «sub chipul unui iconar-purtator de icoana»… Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoana ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos in brate. Tradat, l-au gasit, dar cand au vrut sa-l omoare, minune, un foc a iesit din icoana. Si ostasii au orbit, scapand astfel…”. Intors pe pamantul strabun din calatoria la invatatii piramidelor din Egipt, ultimul urmas al lui Zalmoxis descopera Dacia cucerita de romani, cu populatia care nu vrea sa se supuna decat legilor strabune. Dupa moartea lui Decebal, marele preot-mag, ascuns prin sihastrii cunoscute doar de bastinasi, travestit in iconar, este descoperit si, dupa intamplarea cu sabia si icoana, relatate mai sus, incearca sa arate „Noua Taina” geto-dacilor. La inceput, a fost suspectat ca si-a schimbat credinta stramoseasca, punandu-i-se clar , intr-o adunare, problema alegerii: Zalmoxe sau Hristos. Iata ce le-a raspuns „mos-magul”, de data aceasta, cu „limba preoteasca”: ”Poporul meu iubit, stiti din mosi-stramosi ca Intelepciunea Cerului S-a pogorat si pe acest pamant prin chipul magului preot, al carui nume de taina era Zalmoxe. Din neam in neam, mos-magul lasa un altul dupa chipul si asemanarea sa si Glasul de Sus niciodata nu lipsea. Au trecut si peste noi si zile bune si zile rele… dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera… Lumea cazu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lasa chipul cel stricat. Iata taina ce de acum lumii se arata: Insusi El din cer pe pamant vine, ca nimeni sa nu-L mai inchipuie in zei si idoli si in intelepti. Iata poporul meu ce trebuie sa va spun: Eu, magul – urmasul Zeului – Mos al acestui pamant, pe Cel ce este Insusi Dumnezeu Care coboara din cer si se descopera la fata, eu L-am cunoscut si L-am intalnit si I-am cazut in genunchi la picioare, si El mi-a pus mana pe cap si chipul meu de mag s-a prefacut in alt chip. Asa, poporul meu, de acum nu mai aveti pe magul-batranul, ci pe preotul lui Hristos.”
Peştera Sfântul Andrei
Ultimul urmas al lui Zalmoxe, primul mucenic crestin
La o asemenea marturisire, preotul a fost acuzat de tradare, dar el le-a explicat ca insusi „Zalmoxe a lasat cuvant: «Cand v-a veni Insusi Dumnezeu pe pamant, chipul meu va trece in alt chip». Ca eu sunt doar umbra acestuia. Asteptati marea zi pe care s-o primiti cu toate inimile deschise, ca sufletul acestui neam are deja taina lui… Recunosteti, poporul meu, in chipul lui Hristos si pamantul neamului nostru. Eu, magul-preotul acestui neam, am implinit porunca lui Zalmoxe”. Apoi un ostas, concluzionand, intreaba: ”Vasazica, te-ai crestinat ?”, dupa care ii spune:” Se vorbeste ca un apostol al lui Hristos a venit in Dacia noastra si tu insuti, marele mag, l-ai primit si din pestera de taina a lui Zalmoxe ai facut biserica”, dupa care il condamna: „Batranule mag va trebui sa mori pentru aceasta schimbare de credinta. Lasa-ne in schimb un urmas, un alt mag ca sa nu ramana pamantul nostru fara legatura cu cerul”. Preotul-mag spune poporului ca el nu a tradat, ci ca a „implinit credinta in Chipul ei mult asteptat.” „Apostolul lui Hristos, Andrei, intr-adevar a fost la noi si ne-a adus chipul lui Hristos in fata Caruia eu, chipul lui Zalmoxe, am ingenunchiat si am dezbracat «haina de mag» si am primit haina noua de preot al lui Hristos. Preotului lui Zalmoxe, imbracat in haina cea noua, i se cere sa moara, dar sa lase un „urmas de mag”, lucru acceptat: ” Voi merge pana la Zalmoxe caruia ii voi duce «haina de crestin» in locul celei de mag, haina sufletului dac, care incepe o noua nastere de viata nemuritoare, asa cum a crezut din mosi-stramosi ca se va implini si aceasta mare zi”. Magul le spune celor care il ascultau ca in curand vor auzi „din sufletul insusi „glasul lui Hristos”, dupa care a savarsit „primul botez al vietii fagaduite”, noul preot fiind numit Andrei, „dupa numele apostolului ce ne-a adus pe Hristos. Eu insumi am noul nume tot de Andrei, in locul celui de Zalmoxe”. Aruncat in suliti, de catre trei ostasi legati la ochi, solul mag este primit de zeul Zalmoxe, ca ultim urmas al lui, devenit preot al lui Hristos, chip probat cu insasi jertfirea sa. Astfel, ultimul urmas al lui Zalmoxe a devenit primul mucenic dac crestin, sangele lui sfintit ridicand acest pamant la cer, „care s-a facut haina lui Zalmoxe, ce de acum nu va mai fi «zeu si intelept», ci preotul lui Hristos”, pentru ca doar Hristos este Adevarul si Unicul Dumnezeu al Cerului si Pamantului.
Traditiile din noaptea Sfantului Andrei contin cele mai vechi informatii crestine de la noi
Poate parea neverosimil, dar cele mai multe informatii despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in teritoriile noastre sunt depozitate in traditiile, obiceiurile, colindele legate de numele sau. In aceste „arhive” se conserva de peste doua milenii fragmente din primele predici crestine tinute de Apostolul Andrei „lupilor” de la Istru, imagini care descriu secvente din viata Mantuitorului Iisus Hristos, elemente vetero-testamentare, simboluri crestine etc., uneori „acoperite”, alteori imprastiate fragmentar in structura textuala sau regizorala a unor productii populare, multe suprapuse peste traditii autohtone ancestrale.

Intr-o traditie care circula inca prin satele din nordul tarii, vom descoperi ca pe fundamentul precrestin al acesteia a fost “depusa” informatia vetero-testamentara referitoare la copilul Moise, aruncat in
tr-un cosulet pe o apa. Numai ca povestea lui Moise a devenit la noi povestea Apostolului Andrei. Unul dintre cele mai interesante obiceiuri legate de noaptea Sfantului Andrei este pazitul usturoiului, care inca se mai practica prin unele localitati din judetul Galati. Aceasta traditie reediteaza in fond scena privegherii Mantuitorului Hristos. Usturoiul, turtele framantate asezate pe masa simbolizeaza trupul flagelat si framanat de durere al Domnului, iar consumarea mancarurilor ritualice (turta, vinul etc.) spre dimineata intruchipeaza cuminecarea. In satul Fundeni, spre exemplu, din acelasi judet, priveghiul usturoiului aminteste aluziv de giulgiul in care a fost infasurat trupul lui Iisus, pentru ca in aceasta noapte se toarce numai in si canepa, nicidecum lana. „Si Iosif, luând trupul, l-a înfasurat în giulgiu curat de in si l-a pus în mormântul nou, pe care-l sapase în stânca, si, pravalind o piatra mare la usa mormântului, s-a dus”, se spune la Matei 27, 59-60. Tot despre “giulgiu de in” vorbeste si Luca în Evanghelia sa (23, 53). In noaptea Sfantului Andrei, la Namoloasa, acelasi judet, gazda punea într-un castron pe masa 30 de capatâni de usturoi – câte zile are luna noiembrie – cum spune Eugen Holban, care erau luate la sfârsit de gazda si de fiecare fata participanta la claca. Cele 30 de capatâni de usturoi – ca simbol al patimilor lui Iisus – fac aluzie la cei 30 de arginti pentru care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Mântuitorul. In multe din traditiile legate de ziua Sfantului Andrei, apostolul era invocat ca aparator al oamenilor împotriva tuturor rautatilor, semn ca forta si puterea lui, simpla rostire a numelui lui echivalau cu punerea sub protectie, pentru ca Andrei era trimisul Domnului printre “lupi”. Îmbracat în har, purtator de cruce – “ca semn al mântuirii” – Sfântul Apostol Andrei a ramas viu în amintirea oamenilor, în aceasta ipostaza, pâna în zilele noastre.
Capacul dacic de la Brad, dovada tulburatoare a crestinarii timpurii a stramosilor nostri
Cea mai tulburatoare descoperire care probeaza crestinarea stramosilor nostri inca din secolul I d.Hr., despre care s-a vorbit foarte putin, este cea de la Brad, facuta de arheologul prof. dr. Vasile Ursachi, din Roman, in campania arheologica din anul 1987. Este vorba despre un capac realizat in tehnica ceramicii pictate, conservat in stadiu fragmentar, care are ca motiv decorativ un peste. Este vorba despre un obiect realizat din pasta fina de lut, arsa pana ce a capatat culoarea rosie.Pe partea sa exterioara, au fost pictate mai multe bande orizontale, de culoare maron, pe un fond galbui, pe margine si pe calota. Este de remarcat insa faptul ca pe cea de-a treia banda a fost redat un peste de apa dulce, probabil un salau, dupa determinarile profesorului Sergiu Haimovici, care inoata de la dreapta la stanga. Cele trei benzi par a imagina valurile de apa. Capacul are, dupa cum spun specialistii, dimensiuni obisnuite: diametrul-25 cm, inaltimea aproximativ 12 cm. Imaginea pestelui este conservata partial si are 6,3 cm lungime si 2 cm latime. Acesta are marcati ochiul drept, solzii si cele sase aripioare, dintre care patru pe o parte, iar doua pe cealalta. Profesorul Vasile Ursachi este de parere ca desenul era reprezentat pe obiect de cel putin patru ori. O reconstituire grafica a capacului dispune cele patru imagini ale pestelui pe capac, pe directia imaginara a unei cruci. De asemenea, profesorul Ursachi nu exclude posibiliatea ca printre pesti sa fi fost plasate si alte motive decorative sau poate chiar simboluri. Ceea ce face din aceasta descoperire un unicat sunt urmatoarele elemente, asa cum au fost ele prezentate de cercetatorul mentionat mai sus: „Fie ca motiv decorativ, fie ca simbol, pestele este foarte putin reprezentat in culturile din prima Epoca de Fier al Moldovei. Am putea mentiona aici numai ornamentarea cu imaginea pestelui de la Ijdileni (Frumusita, Galati) sau piesa de aur de la Stancesti, langa Botosani. De asemenea, el apare in comorile de la Agighiol (pasarea cu peste in cioc), la Portile de Fier (pe potirul care semana cu cel de la Agighiol) sau in comoara de la Peretu. In perioada clasica a culturi dacice (secolul I i.Hr.-inceputul secolului II d.Hr.) acest motiv decorativ nu mai este atestat nicaieri, nici in ceramica, nici in lucrari de alta natura. Conform celor precizate de domnul prof. dr. Vasile Ursachi, „capacul de la Brad a fost descoperit la 1,30 m adancime, in transeea XXXII,7, in stratul arheologic al acropolelui, deci in ultimul nivel dacic (secolul I-inceputul secolului II d.Hr.)”. Mai departe, renumitul arheolog face o precizare extrem de importanta: ”Tinand cont ca in aceasta perioada simbolul crestinatatii incepuse sa fie raspandit in tot Imperiul Roman, nu este exclus sa fie prezent si in aceasta parte a Europei… Daca acest lucru ar fi real, din punct de vedere teoretic, mai ales ca relatiile cu Roma erau in acea perioada destul de stranse, am putea vorbi de prezenta, la est de Carpati, a catorva elemente crestine, chiar de la inceputul raspandirii noii religii. Consideram ca aceasta ipoteza, chiar daca putin probabila, nu este imposibila. Prezenta unui motiv zoomorf, pestele, chiar daca este unica in ornamentatia generala a culturii dacice din perioada clasica, mai ales in aceasta ultima parte (primul secol dupa Hristos), este de natura sa puna problema aparitiei unor simboluri crestine in aceasta zona, indiferent de caile de raspandire…”. In acest exemplu, nu avem de-a face cu un obiect de import adus aici din Imperiu, ci cu un produs local, dacic, fara indoiala, pe care a fost pictat pestele, unul dintre primele simboluri prin care se identificau intre ei crestinii primului secol de dupa Hristos, intr-o perioada in care cultul lor era interzis in intreg imperiul in care aparuse. Ce demonstreaza aceasta ? Faptul ca dacii inca din a doua parte a secolului I auzisera de Cel care murise si Inviase si-si insusisera nu numai datele dramaticei Sale existente pamantene, ci si parte din simbolistica credintei pe care El o propovaduise, simbolistica deja consacrata la vremea respectiva in mare parte a Imperiului. Descoperirea este cu atat mai importanta cu cat ea demonstreaza patrunderea crestinismului, in formele sale primare, evident, dincolo de granitele Scythiei Minor, in nordul Dunarii, in teritorii unde poate ucenicii Sfantului Andrei ajunsesera, poate apostolul insusi propovaduise, sau preotii cultului local convertiti la noua credinta, „luminati”, cum ar spune Dan Puric, dusesera mesajul nemuririi.
Spiritul Lupului Alb l-a vegheat pe Andrei in pustia Scythiei
In puzderia de obiceiuri si traditii de la noi, numele Apostolului Andrei apare mai intotdeauna legat de cel al lupilor, animalele care, mai mult decat oricare altele, au strans in jurul lor cele mai multe legende, mituri si povesti. Unii cercetatori cred ca el a fost un simbol al sanctuarelor dacice, fiind admirat cu sfintenie, tainicul Lup Alb fiind considerat capetenia lupilor. Unele legende aproape uitate spun ca Lupul Alb a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei. Se povesteste de asemenea ca spiritul Lupului Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera care avea sa-i ofere adapost. Cercetatorul Ion Ghinoiu, referindu-se la lup spunea: “Desi are a actiune predominant malefica, lupul si nu alt animal jaloneaza intre leagan si mormant intreaga existenta a oamenilor… Fratia cu lupul incepe inca din segmentul preexistential, cand copiii care plang in pantecele mamei inainte de a se naste se transforma in pricolici, si continua dupa moarte, in postexistenta, in lumea miticului, asa cum reiese din cantecul zorilor cantat la casa mortului”. Puternicile atribute ale animalului heraldic al dacilor nu puteau fi intrupate decat intr-un personaj puternic. Conform Evangheliei dupa Ioan, Sfantul Andrei a fost, cronologic, cel dintai chemat, adica primul care L-a cunoscut personal pe Iisus Hristos Mantuitorul si tocmai de aceea profund convins ca El este Mesia. Sa propovaduiesti cuvantul Celui ce a schimbat lumea inseamna sa fii puternic ca un lup. Iar numele Apostolului Andrei tocmai asta semnifica. El provine din grecescul “Andreas”, care se traduce “viteaz”, “barbat”. Prin predica lui Andrei adresata “lupilor” de la Istru s-a “innodat” aici lumea Vechii Legi si cea a Legii Noi, iar Andrei a jucat, intr-un fel, rolul unui alt Ioan Botezatorul.

Pestera Sfantului Andrei, Dervent, Galati si Brasov, anul acesta, «capitalele» Primului chemat
Ziua Sfantului Andrei este sarbatorita in tara noastra de aproape 600.000 de romani. In ziua acestui praznic, in trei mari locuri din tara se desfasoara adevarate pelerinaje la care participa sute de mii de credinciosi. Este vorba despre Pestera Sfantului Andrei, Dervent, din Dobrogea, si orasul Galati, care are ca patron spiritual pe marele apostol. În aceste zile, Episcopia Dunarii de Jos a primit în custodie relicvele celui mai vechi crestin straromân cunoscut în tara, Innocens (secolul al III-lea), oseminte care vor fi asezate în Capela Palatului Episcopal, viitorul muzeu religios al Dunarii de Jos. Anul acesta, un mare pelerinaj se va desfasura si la Brasov, unde vor ajunge moastele Sfantului Apostol Andrei. Cinstea de care se bucura cel caree a adus cuvantul Mantuitorului Hristos populatiei de la gurile Istrului este dovedita si de faptul ca noua catedrala patriarhala care va fi ridicata incepand de anul viitor in Bucuresti va avea unul dintre hramuri dedicat acestui sfant ocrotitor al tuturor romanilor.
Vaticanul confirma: Andrei a fost in cetatile de pe malurile Dunarii
Calatoriile apostolului prin cetatile de la Dunare au fost pomenite de doctorul în Teologie Ion Dinu, care, în Viata si activitatea Sfântului Apostol Andreiu, din 1945, spunea: „Dar chersonitii si cetatea Olbiilor, de la gura Nistrului si peste marea Azovului îl asteptau si mult se bucurau de vestea ca apostolul va veni si la ei cu învatatura si cu botez. De aceea, cu tovarasii sai a parasit cetatea Silistrei si s-a îndreptat spre cetatea dunareana Axiopolis, care este acum Cernavoda, mergând apoi prin sirul de cetati pâna la Noviodunum, care se cheama Isaccea, unde a trecut apa mare a Dunarii“.O marturisire, care confirma cele aratate in acest sens, vine chiar de la Vatican. Insusi Papa Pius al II-lea, referindu-se la faptul ca la trei decenii dupa moartea poetului latin Ovidiu, la jumatatea secolului I d.Hr., Sfantul Andrei a ajuns pe malurile Dunarii, spune ca a fost primit de catre o uriasa multime „inflacarata de cuvintele sale”.

Credinta geto-dacilor in nemurire a fost valorificata de misionarii crestini
Pe vremea cand era doctorand, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel spunea urmatoarele, in concluziile unei lucrari de seminar intitulate ”Elemente ale religie geto-dacilor favorabile procesului de crestinare a stramosilor”: credinta puternica in nemurire intensifica vitejia geto-dacilor, trezindu-le constiinta de nemurire nu numai a insului, ci si a neamului. Ea a putut fi valorificata de misionarii crestini, care propovaduiau credinta in inviere. Ideea de jertfa – in felul cum era conceputa si traita de geto – daci – a putut constitui un element favorabil crestinarii, care desi nu s-a facut oficial, a patruns destul de repede si profund in Dacia Romana si imprejurimi. Curatia vietii morale pe care o aveau slujitorii lui Zamolxis a putut familiariza pe stramosii geto-daci cu atmosfera sihastrilor, care, mai tarziu, in crestinism, vor fi calugarii din muntii nostri. Armonia dintre conducatorul politic ale geto-dacilor si Marele Preot devine obisnuinta si stare normala, ambele parti slujind poporul. Aceasta stare nu a ramas fara ecou si rod in istoria poporului roman.
Dumitru Manolache
Sursa : [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]
*******
RUGACIUNE
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint numele Tau, in vecii vecilor. Amin.

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

Falsificarea istoriei geto-dacilor în interesul cui ?
Burebista este sluga lui Decebal pe postul TV History
În documentarul “Viaţa şi moartea la Roma”, produs în 2005, întemeietorul statului dac, Burebista, apare în postura de slugă şi om de încredere al regelui Decebal, deşi istoric îi despart 130 de ani.

Postul TV History a difuzat în mai multe rânduri un documentar în care Burebista apare în postura de contemporan al lui Decebal şi, mai mult, în cea de slujitor al conducătorului dacilor în cele două războaie contra Imperiului Roman, purtate în anii 101-102 şi 105-106 e.n., informează NewsIn.

1.
Istoricii şi lucrările de specialitate plasează moartea lui Burebista în anul 44 î.e.n., în timp ce urmaşul său Decebal a devenit rege în anul 87 e.n., 131 de ani mai târziu. Aceste date bătute în cuie de istorie au stârnit nedumerirea şi chiar indignarea unor telespectatori avizaţi, care s-au adresat postului de televiziune sau şi-au postat punctul de vedere pe Internet.

“Au făcut o eroare majoră atunci când l-au transformat pe Burebista, din întemeietorul Daciei, în slujitorul de încredere al lui Decebal.
Sursa : [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]
Documentarul în care Burebista este prezentat drept sluga lui Decebal a fost difuzat în repetate rânduri pe respectivul canal de televiziune, anunţă Cotidianul. Burebista apare în postura de contemporan al lui Decebal şi, mai mult, în cea de slujitor al conducătorului dacilor în cele două războaie contra Imperiului Roman, purtate în anii 101-102 şi 105-106 e.n..
“Este posibil ca unii producători să prezinte puncte de vedere neavizate sau mai puţin documentate, pentru a face documentarele mai comerciale. Am primit sesizări de la telespectatori, referitoare la corectitudinea informaţiilor prezentate, însă nu putem împiedica difuzarea documentarului. Acesta va mai fi difuzat”, a declarat, pentru sursa citată, Cristina Călinoiu – reprezentantul Viasat România, din care face parte History.
Conform lucrărilor de specialitate şi istoricilor, Burebista a murit în anul 44 î.e.n., în timp ce urmaşul său, Decebal, a devenit rege în anul 87 e.n., 131 de ani mai târziu.
Deşi, iniţial, reprezentanţii postului au spus că vor transmite în continuare documentarul, în ciuda erorilor istorice, recent, aceştia s-au răzgândit.
Sursa : [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]
O ultimă neconcordanţă legată de ” Viaţa şi moartea la Roma ” este legată de ţara care a produs documentarul. IMDb indică faptul că aceasta este Marea Britanie, unde a fost produs de Shine Television, în timp ce, pe site-ul Viasat, filmul este prezentat ca fiind realizat de SUA. ” Interesant ”, nu ?
Statul dac sub Burebista a fost rezultatul dezvoltarii vietii materiale si spirituale, prelucrarea fierului, roata olarului, olaritul in sine, agricultura practicata intens si organizat desi cunoscute din vechime acum au luat o deosebita amploare. In preajma crearii statului dac condus de Burebista, existau 4 mari uniuni de triburi, care aveau moneda proprie, cu o arie de raspandire extrem de mare. Dezvoltarea interna a societatii geto-dace ajunsese la un stadiu ce impunea trecerea la un sistem de organizare sociala superior. Burebista, prin marea sa opera de unificare, a raspuns acestei cerinte istorice, intemeind un stat centralizat, puternic pe care l-a condus timp de 4 decenii. Teritoriul Romaniei s-a bucurat din cele mai vechi timpuri de reputatia unui tinut al aurului si al comorilor, asa cum pentru spanioli erau pamanturile proaspat descoperite in America. Aurul dacilor urmarit de romani in razboiul lui Traian echivaleaza cantitativ in traditia transmisa cu aurul aztecilor. Burebista a fost singurul om capabil ca intr-un timp relativ scurt sa uneasca toate semintiile certarete ale traco-daco-getilor, sa supuna pe toti vecinii si dusmanii Daciei, sa stapineasca toate orasele de pe tarmul Pontului Euxin. Dacii sub domnia de 40 de ani a regelui, fiind neinvinsi in toate bataliile. Burebista a fost un rege pe masura cerintelor si virtutilor neamului sau, geto-dacii, care reprezinta ramura nordica a marelui popor trac, care la rindul sau are radacini adinci in spatiul carapato-danubiano-pontic. Despre traci Herodot spunea: “ Neamul tracilor este cel mai numeros din lume dupa cel al inzilor. Daca ar avea un singur cirmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de nebiruit si cu mult mai puternic decit toate neamurile. Dar acest lucru este cu neputinta si niciodata nu se va infaptui. ” Uniti, dacii intr-adevar ar fi putut stapinii lumea !
Cui foloseşte acest tembelism , cine face aceste eforturi de dezinformare, cine se străduie să impună cititorului, generaţiilor mai tinere, aceste activităţi anticulturale , să rescrie o altfel de istorie şi mai ales de ce ? Cui nu convine că Burebista a fost cel dintâi rege al Traciei şi cel mai puternic şi ce se urmăreşte de fapt ? Falsificarea istoriei în slujba şi interesele cui oare ?
Sibilla

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Subiect: Templul ursitelor Lun 28 Dec 2009 - 1:22

Templul ursitelor
Un vechi lacas de cult se afla la Sinca Veche, in cotul format de Muntii Fagaras si Perisani, la 45 de km de Brasov si 22 de Fagaras. Multi au auzit de Templul Ursitelor unde e intimpla fenomene paranormale. Vin oameni din toata tara sa se reculeaga si sa isi puna o dorinta. La inceputul secolului au fost descoperite cristale in templu. S-au presupus ca erau folosite de preotii daci.
Grota nu este mare, dar impresioneaza. Turnul interior, pe unde intra lumina zilei, este inalt de 10 metri.pe perete apar simbolurile celor doua principii cosmogonice, Yin si Yang, impreuna cu steaua lui David. Cei care au cercetat templul s-au intrebat daca fata cu trasaturi ferme, sculptata in templu, este al lui Christ, Zamolxis sau a unei zeitati. Parapsihologii cred ca locul are puteri supranaturale. Cei care au vizitat lacasul au vise premotorii.
Vechiul templu dateaza din epoca precrestina. De altfel, in apropierea grotei a existat o mica asezare dacica. In secolul al XVIII-lea, in grota era o biserica ortodoxa. A rezistat numai pina in anul 1761, insa si acum, din cind in cind, de tin slujbe.

Credinţa în ursitoare, în nemărginita lor putere de a croi după voinţă soarta fiecărui om, şi nestrămutata lor hotărâre, nu numai că e foarte răspândită şi adânc înrădăcinată în mintea poporului român, dar este şi foarte veche. Drept aceea românii de pretutindeni cred că asupra omului influenţează un fatalism de când se naşte şi până moare şi din cauza aceasta apoi orice fericire sau nefericire o privesc cu nepăsare zicând „aşa mi-a fost ursita“, „aşa mi-a fost dat“, „aşa mi-a fost soarta“ etc. Cuvântul „soarte“ ( soartă ) este întrebuinţat spre a denumi un jug greu ce-l poartă omul pe pământ, pe când cuvântul „noroc“ se foloseşte pentru a denumi „întâmplări fericite, ceasuri bune şi norocoase“
( Simion Florea Marian – „Mitologie românească“ )
Credinta in URSITOARE, in puterea lor de a croi soarta fiecarui om, a fost si mai este inca raspandita si inradacinata in sanul poporului roman, ea fiind mostenita de la romani.
Sunt 3 asa numite ZANE care vin in noptile fara sot (3,5,7) din prima saptamana de viata a copilului nou-nascut si-i menesc soarta. Se zice ca in timpurile stravechi, aceste ursitoare, erau vazute si auzite cum ursesc, de MOASELE care privegheau nou-nascutii si pe mamele acestora, in aceste zile si chiar de parintii copilului. Din pacate pentru ca moasele au destainuit acest secret, in zilele noastre ele nu mai au acest dar.
Legat de ursitoare, in Transilvania exista inca traditia, ca MOASA care ajuta la nasterea copilului, chiar daca acesta s-a nascut in spital, sa-i puna in camera unde el va sta, imediat dupa ce ajunge acasa, pe o panza alba noua un “blid” cu faina de grau cernuta, sare, o paine, un banut si un caier de lana. Dupa 3 zile si 3 nopti daca ursitoarele au venit, moasa si parintii copilului vor vedea urma lasata de ursitoare pe faina
In Banat, Moldova si Tara Romaneasca, la 3 zile dupa nasterea copilului, se intinde o masa mare cu mancaruri alese: paine, o gaina, vin si 3 banuti, asa numita “cina a ursitoarelor”, existand credinta ca ele trebuie sa fie bine ospatate si platite pentru a fi multumite si a ursi o soarta buna copilului
In Bucovina, MOASA, cum se ingana ziua cu noaptea, pune in camera copilului o lumina, pentru a arde toata noaptea, considerandu-se ca ursitoarele sunt multumite cand gasesc aceasta lumina si ii ursesc copilului o soarta mai buna.
Sursa : [Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]
În folclorul românilor, e prezent motivul, tematica Ursitoarelor.
In templul de la Sinca Veche ti se schimba destinul
Loc de rugaciune predacic?
Controversele despre originea templului sunt numeroase. Este acolo o manastire crestina ascunsa, sau un vechi templu dacic ori poate preistoric? Oamenii il considera crestin si, de altfel, lacasul a fost sfintit acum multi ani de catre Inalt Prea Sfintia Sa Antonie Plamadeala, mitropolitul Ardealului. Mai departe de drumul catre biserica ascunsa se afla un fel de amfiteatru ciudat, imposibil de zarit decat dintr-un singur punct, care arata ca un fel de podium perfect circular,a coperit de iarba si inaltat cu circa doi-trei metri fata de restul zonei. Larg cam de 20 de metri, are inauntru un fel de terase concentrice ca intr-o cetate si care, cu siguranta nu pot fi naturale. La ce folosea amfiteatrul? Era cumva locul unor misterioase ceremonii pagane? Sa fie vorba de ruinele unei asezari dacice? Ce legatura exista intre platoul de iarba si templul straniu al carui nume nu se mai stie?
Zei necrestini?
Cel mai ciudat lucru din “Biserica cu doua altare” de la sinca este simbolul cioplit in locul cel mai indepartat de intrare, un loc unde lumina de-abia ajunge. Straniul simbol, nemaiintalnit nicaieri in aceasta forma, reprezinta pentagrama marilor magicieni, avand in mijloc semnul “Yin – Yang”, semnul filozofiilor Extremului Orient. Oare ce putea insemna aceasta alaturare de simboluri? Caror zei se inchinau constructorii “Templului Ascuns”?
Semne de intrebare:
# De ce alcatuirea de piatra are doua altare? Au fost aici doua biserici sau una? Oricum, nu exista nicaieri in lume o biserica crestina cu doua altare.
# Cat de vechi este templul? Vechimea sa este estimata intre 250 si 1500 de ani, dar sunt voci care il dateaza la 7000 de ani.
# Cine l-a sapat? Unii spun ca este o manastire crestin-ortodoxa, in timp ce alti cercetatori sustin ca este dacica sau chiar predacica, deoarece la altar se mai pot vedea inscriptii necrestine, intr-o limba necunoscuta.
# De ce turla acestei biserici este sub forma de trunchi de con si de ce se vede doar dinauntru, nu si din afara?
# De ce inauntrul templului nu exista nici un insemn crestin?
# Cum a ajuns pe peretele cel mai indepartat, in locul cel mai intunecat din templu, pentagrama, simbolul Kabbalei si al marilor alchimisti?
# Cine a sapat semnul Yin-Yang, langa locul unde se spune ca apar cel mai des globurile de lumina si silueta fetei in alb?
# Apar aici lumini sferice? Ele sunt fulgere globulare sau aici este unul din acele “noduri energetice” cu incarcatura cosmica
Triunghiul Omu, Racos, Banita este si el un triunghi dreptunghic, construit pe axele geografice N-W. Pe linia Sona-Omu se afla templul dacic de la Sinca-Veche, constructie “subpaminteana” dotata cu o secanta gigantica, figuri geometrice si ochi “chinezesti”. Tocmai acest “ochi” ne permit sa citim cartile tehnologice ale dacilor.
Sibilla

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Numarul mesajelor: 46 Puncte: 463 Data de inscriere: 27/12/2009

Leagănul Civilizaţiei şi-al Nemuririi
MOTTO :
Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.
(W. Schiller, arheolog american)
Noi, suntem Leagănul Civilizaţiei Europene, am fost Leagăn Suprem Superior al Spiritualităţii Divine, aici s-au ” născut ” şi deprins primele Învăţături ale lui Zalmolxe, aici, Preoţii Pelasgi au fost Iniţiaţi şi-şi potoleau setea cu Apă Vie, în grote, din izvoare tămăduitoare, mai apoi Vracii au profeţit în oglinda apelor vii şi-au găsit leacuri pentru trup şi suflet de-a lungul timpului, aici la noi a existat şi zic că încă mai există credinţa în nemurire, moştenirea noastră dacică, Devenirea, la noi, în spaţiul mioritic, ” în perioada feudală, alchimiştii din Ţările Române au urmărit realizarea elixirului care în basme promova tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte ”, şi tot aici, pe pământul Zeului Stâncii, al Fulgerelor, în Ţara Lupilor, e Vf Omu şi Osia Cerului, Axa Lumii.
Despre Axa Cerului, Crucea Cerului, Axa Lumii, s-au scris şi s-au făcut numeroase studii şi cercetări. Deşi fiecare studiu, cercetare-n parte, prin vocea celor ce argumentează şi vin cu dovezi de tot felul, inclusiv descoperiri ce întăresc afirmaţiile în sine, susţin ipoteze, locaţii şi teze fascinante la prima vedere, toate au ca numitor comun acelaşi subiect, teorie : existenţa Axei Lumii în spaţiul carpato-danubiano- pontic, pe plaiuri mioritice, aici, la noi, în România, Dacia Nemuritoare. Grădina Edenului e ” semnalată ” ca existând în sud-vestul Daciei, iar descoperirile arheologilor vin în sprijinul acestei ipoteze : brăţări de aur în chip de capete de viperă din specia Amodites, pescari şi vânători Peştera Hoţilor ( vechime de 10 000 de ani ), Adamclisi ( Adam Clisi – pământul lui Adam, Pământul Omului, Adam=om, tradus din ebraică ), peşteri locuite cu zeci de mii de ani î.e.n ( 100 000 – 40 000 ani î.e.n. ), teoria ce susţtine existenţa Evei-Havva pe Vale şi la nord de Pison ( râu Sfânt ) identificat ca fiind Dunărea, deci în regiunea Havila-Valhia, respectiv, Dacia Nemuritoare, Dackha-strămoşul oamenilor ş.a.m.d.
Maximul Energetic al Întregului Pământ, prin care trece Axa Lumii e localizat de istorici, cercetători, arheologi, oameni de ştiinţă, etc, de pe întreg cuprinsul lumii şi care s-au aplecat de-a lungul anilor şi istoriei, numeroaselor studii în materie, ca existând pe teritoriul nostru. Fie în Munţii Bucegi pe Vf Omu, fie în Masivul Godeanu, Mehedinţi, în Munţii Buzăului sau în Vf Gugu din Masivul Ţarcu ( Banat ).
Cele mai pertinente ipoteze sunt cele susţinute şi argumentate de către :
- N Densuşianu : ”centrul populaţiunii neolitice din Europa, al oamenilor născuţi din pământ, a fost în zona Porţile de Fier-Munţii Bucegi-Munţii Buzăului. ”
Axa Cerului, Crucea Cerului – Vf Dumbrava-Bucura, lângă Vf Omu, în jurul Sfinxului există un halou de Lumină uneori vizibil, şi în întreaga zonă s-au semnalat fenomene inexplicabile aparent, precum încărcarea energetică cu efecte absolut şi incontestabil benefice organismului, aici fiind localizat Muntele Sacru Kogaionul, Poarta Kogaionului făcând legătura cu Universul.
- Herculane – Cel mai puternic punct energetic din lume : istoricul V Pârvan, bioenergeticianul Iulian Urziceanu, gen V Dragomir care a demonstrat existenţa acestui fenomen pe cale astro-geodezică şi gravimetrică în Godeanu creând un câmp magnetic atât de puternic încât câmpul gravitaţional capătă ondulaţii.
Apa Vie, Apa Nemuritoare a Dacilor, Apa Vieţii, Apă Pură, este existentă pe teritoriul ţării noastre ( Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Fântâna din Runc-Alba, Munţii Bucegi-Kogaion- între Lacul Bolboci şi Scropoasa, Bârlad, 7Izvoare Herculane, Comarnic-Prahova, etc ) prezintă un interes ridicat pentru întreaga lume, dovadă îmbutelierea secretizată a Celei mai Pure Ape din Europa în Valea Prahovei, de către o companie din Câmpina şi experţi NATO din Berlin, dovadă proprietăţile terapeutice demonstrate în timp ale acestei Ape,
” Se vorbeste in legendele romanesti de o populatie misterioasa, blajinii, rohmanii, rucmanii, despre care se spune ca: “sunt blajini, sunt sfinti, locuiesc la capatul lumii (“dincolo de Boreas”) aproape de apa Sambetii; toti sunt sihastrii; tara lor se numeste Macarele (Macaron nesoi – adica Insulele Preafericitilor). Portile raiului sunt aproape…La Rohmani se gaseste apa vie si apa moarta.”
” Pe versantul estic al muntilor Bucegi in zona Cheile Scropoasa, la 1300 m altitudine, se gaseste una din cele mai mari surse naturale de apa minerala naturala necarbogazoasa din lume. Sursa este cunoscuta de peste 2000 de ani sub denumirea de “7 Izvoare”.
Legenda spune ca de aici au baut apa Zalmoxe si dacii cei puternici.
Aceste 7 izvoare au fost considerate multa vreme ‘izvoare ale nemuririi’. ”
” Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. ”
(Cezar Bolliac)
Sibilla
Bibliografie :
Romulus Vulcănescu – Mitologia Română
I.H. Crişan – Spiritualitatea geto-dacilor, Ed Albatros, Buc. 1986
N Densuşianu – Dacia Preistorică, Editura Meridiane, Buc, 1986
COLECŢIA MAGAZIN ISTORIC

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

Subiect: Pagini de Istorie Dum 27 Dec 2009 - 5:23

[Trebuie sa fiti inscris si connectat pentru a vedea aceast link]

_________________